Featured, Politic

Primarul General, Gabriela Firea i-a răspuns Ecaterinei Andronescu în plin război în PSD.

Codrin Stefanescu a anunțat căEcaterina Andronescu  va fi viitorul președinte al PSD București, funcție pe care o ocupă, interimar,Gabiela Firea.  Andronescu n-a ratat ocazia de a o ataca pe Firea, căreia i-a reproșat că a ajuns prea repede în funcții mari.

„PSD a pierdut toate alegerile până în acest moment la Primăria Capitalei. E prima oară când PSD a câștigat acest post cu mine. Să respectăm votul bucureștenilor, acesta e lucrul cel mai important”, a declarat Gabriela Firea la România TV.

Firea a vrut să îi răspundă la România TV și a anunțat-o că nu e intimidată de actuala senatoare.

”Nu mă intimidează nici doamna care a spus, mai devreme, că am ajuns prea repede în funcții mari. Doamna a spus că sunt colegi din PSD care au venit din presă în partid, au luat funcții și nu au știu ce să facă cu ele. Îi transmist acestei doamne respectabile pe care în continuare o apreciez, s-a bucurat de aprecierea mea și când eram în presă, se bucură în continuare, dar îi transmit că orice funcție se câștigă. Am muncit, am luptat, am fost aleasă de colegii mei. Dacă nu aveam o valoarea profesională nu mă punea numeni sa fiu candidatul PSD.

Ne-a spus domnul Ștefănescu, a decretat cineva va fi șef, au stabilit la Scroviștea, probabil. Nu e nici statutar, nici moral.

În loc să stopeze ce spunea domnul Ștefănescu, i-a dat apă la moară. Eu o respect în continuare.”, a declarat, la România TV, Gabriela Firea.

 

blank