Featured, Ultima Ora

Primarul General, Gabriela Firea: Ia dat în judecată pe Roxana Wring şi pe Nicusor Dan. Le cere dane morale în cuantum de 100.000 de euro

Primarul General al Municipiului București, Gabriela Firea, a depus la Tribunalul București, prin departamentul de profil, două cereri de chemare în judecată împotriva doamnei Roxana Wring, consilier general în cadrul Consiliului General al Municipiului București, și a domnului Nicușor Dan, deputat in Parlamentul Romaniei, înregistrate cu nr. 12454/3/2019, respectiv 14027/3/2019.

Ambele cereri sunt întemeiate pe faptul că cei doi pârâți au făcut publice, în mod repetat, afirmații false, calomniatoare, la adresa Primarului General și a Primăriei Municipiului București, în presă și prin intermediul rețelelor de socializare online.

Primarul General, Gabriela Firea: “Este mai mult o acțiune de interes public decât una privată: încrederea populației în instituțiile statului poate fi afectată cu ușurință prin răspândirea în spațiul public a unor informații eronate. În cele două spețe, ca și cu alte ocazii peste care am trecut, se aduc acuzații total nefondate față de acțiuni municipale, fără nicio probă care să le susțină. Practicarea unor astfel de campanii defăimătoare, prin care se transmite în mod repetat că Primăria Capitalei ar prejudicia în vreun fel interesele populației, are ca efect să scadă credibilitatea instituției publice. Doresc să descurajez astfel de comportamente în societatea românească, de aceea am ales singura cale pe care o mai avem la dispoziție – cea legală. Nu este neapărat cea mai comodă cale, dar prefer să optez pentru o astfel de conduită decât să aleg – așa cum au optat ei – pentru calea ușoară a manipulării publice”.

În cele două cereri se arată că, în lipsa unor informații documentate, există posibilitatea solicitării lor de la Primăria Capitalei, astfel încât datele prezentate să conțină și punctul de vedere oficial (în lipsa căruia cititorii nu își pot forma o opinie informată).

Cererile se întemeiază pe faptul că legea fundamentală a statului român “limitează exercițiul libertății de exprimare, astfel încât libertatea de exprimare nu poate prejudicia demnitatea, viața particulară a persoanei și nici dreptul la propria imagine” (este invocat art. 30 din Constituția României). Totodată, în documente se arată că dreptul la propria imagine este garantat de Constituția României, de Tratatele internaționale la care România este parte, și de dispozițiile art. 253 din Noul Cod Civil.

Prin cererile înaintate se solicită Tribunalului să constate încalcarea dreptului la imagine a Primarului General și obligarea de a formula scuze publice – prin intermediul mijloacelor mass media – presa scrisă și televiziune. O altă solicitare privește acordarea de daune morale în cuantum de 100.000 de euro, sumă ce va fi destinată unor proiecte sociale.

Conform documentelor depuse, prin afirmațiile făcute de cei doi se induce opiniei publice o imagine negativă, nefavorabilă și de neîncredere față de activitatea Primarului General al Capitalei Gabriela Firea și a Primăriei Municipiului București.

blank