Actualitate, Featured

Primarii, păcăliți cu pensiile speciale

Fostul vicepremier și ministrul al Dezvoltării Daniel Suciu a susținut că pensiile speciale stabilite deja pentru primari nu pot fi plătite de la începutul anului viitor pentru că nu există normele de aplicare pentru Codul Administrativ, care a fost promovat de PSD.

„Am susţinut cu toată tăria adoptarea Codului Administrativ. Un document care înglobează peste 16 legi, peste 600 de articole, 300 de pagini, iar indemnizaţiile la limită de vârstă înseamnă două paragrafe. Şi am spus şi la momentul în care am prezentat Codul Administrativ: în ziua în care toate pensiile speciale vor fi abrogate, atunci vor fi abrogate şi pensiile speciale care vor fi promovate prin Codul Administrativ, indemnizaţiile pentru limită de vârstă, deci şi beneficiile pentru primari. (…) Codul Administrativ trebuia să fie completat de norme de aplicare, inclusiv pentru acordarea indemnizaţiilor pentru limită de vârstă pentru aleşii locali. Termenul pentru elaborarea acestor norme era luna decembrie anul curent. Şi, dacă nu mă înşel, aceste norme nu au fost elaborate. De asemenea, ştiu că acest act normativ a fost atacat la CCR şi, dacă nu mă înşel, la sfârşitul lunii ianuarie Curtea se va pronunţa. Să presupunem că trece şi data de 1 ianuarie, din moment ce nu există normele de aplicare pentru aceste cereri nu cred că se poate discuta de plata pentru indemnizaţii/pensii speciale pentru primari”, a explicat Suciu.

Întrebat dacă este adevărat că aleşii nu vor primi pensii speciale, în lipsa normelor, chiar dacă legea este în vigoare de la 1 ianuarie 2020, Suciu a declarat: „Da, pentru că normele aplică Codul Administrativ şi în absenţa acestor norme nu ai procedură ca să soliciţi această indemnizaţie”.

El a adăugat că „teoretic nu este nevoie abrogarea acestui articol” referitor la pensiile speciale.

„La plecarea în luna noiembrie din minister (MDRAP – n.r.), erau în lucru normele nu doar pentru indemnizaţii. (…) Noi le-am lăsat în lucru, nu ştim ce s-a întâmplat în luna decembrie, dar din moment ce nu sunt adoptate aceste norme nu se poate discuta despre o procedură în acest sens”, a mai transmis

blank