Featured, Social

Primăriei Sectorului 4 de informare și conștientizare cu privire la obligațiile legale ale posesorilor de animale

„Nu mai vrem <> pe stradă!” este denumirea campaniei de informare pe care Primăria Sectorului 4 București, prin Direcția Generală de Poliție Locală Sector 4, a reluat-o la începutul acestei săptămâni. Prin intermediul acestui ”manifest” care atrage atenția cu privire la pericolul pe care dejecțiile animale îl reprezintă pentru sănătatea populației, Primarul Sectorului 4,Daniel Baluta, în calitate de medic, speră ca oamenii care dețin câini și nu curăță murdăria făcută de aceștia, să conștientizeze importanța igienei și necesitatea respectării drepturilor celorlalți cetățeni. 

Agenții Poliției Locale au început, azi, distribuirea de pliante informative și le-au explicat oamenilor obligațiile posesorilor de animale de companie, așa cum acestea sunt definite în H.C.G.M.B. nr. 120/2010:

Să deţină asupra lor materialele necesare (făraş, mătură, pungă, etc.) pentru curăţarea locului şi evacuarea dejecţiilor fiziologice (art. 34, alin.(1), lit.a  din H.C.G.M.B. nr.120/2010). 

Nerespectarea acestei prevederi se sancţionează cu amenzi între 200 lei şi 500 lei.

Să nu permită accesul animalelor de companie pe spaţiile verzi din parcuri, grădini publice şi cele aferente ansamblurilor de locuinţe, în spaţiile de joacă amenajate pentru copii, în magazine şi pieţe de desfacere a produselor agroalimentare. Accesul cu animalele de companie va fi permis numai în spaţiile special amenajate (art. 34, alin.(1), lit.b  din H.C.G.M.B. nr.120/2010). 

Nerespectarea acestei prevederi se sancţionează cu amenzi între 200 lei şi 500 lei.

Să menţină câinii în lesă, iar celor din categoria câinilor agresivi să le pună obligatoriu şi botniţă (art.34, alin.(1), lit.c din H.C.G.M.B. nr.120/2010).

Nerespectarea acestei prevederi se sancţionează cu amenzi între 200 lei şi 500 lei.

Campania se va desfășura în tot Sectorul 4, dar mai ales în zonele în care posesorii de animale de companie obișnuiesc să își scoată patrupedele la plimbare, cum sunt locurile special amenajate în acest sens în aproprierea blocurilor de locuințe ori terenurile virane din cartiere. 

„Respectul față de cei din jur, față de comunitate și de mediul înconjurător este o chestiune de educație. Am insistat de multe ori și voi face din nou acest lucru, asupra faptului că, deși îndrăgim animalele, trebuie să respectăm drepturile celor din jur și să nu tratăm spațiile publice drept toalete pentru căței. Ca medic susțin ferm că igiena și sănătatea noastră sunt primordiale. De aceea, pentru ca această problemă să fie rezolvată, este nevoie în primul și în primul rând de bunăvoința și înțelegerea posesorilor de câini, care trebuie să fie conștienți de disconfortul pe care îl provoacă întregii comunități, prin neglijența de care dau dovadă. Și eu iubesc animalele, dar știu, pe de altă parte, că libertatea mea încetează acolo unde începe libertatea celuilalt. Asigurarea unui mediu igienic și civilizat este esențială pentru sănătatea unei comunități, iar acest lucru nu este de datoria exclusivă a administrației publice. Este nevoie ca oamenii să colaboreze și să respecte drepturile celorlalți”, a declarat Daniel Băluță, Primarul Sectorului 4.

blank