Actualitate, Stiri

Primăria Sectorului 2 ajută persoanele cu dizabilități

Primăria Sectorului 2 este alături de persoanele cu dizabilități și însoțitorii acestora, ajutându-i cu diverse facilități.

Primăria Sectorului 2 ajută persoanele cu dizabilitățiUn număr de 1.427 legitimaţii RATB au fost eliberate şi 3.060 cartele Metrorex au fost decontate de la începutul acestui an de Primăria Sectorului 2 pentru persoanele cu dizabilităţi şi însoţitorii acestora, venindu-se astfel în sprijinul celor ce doresc să se deplaseze la unităţile medicale de profil pentru susţinerea tratamentelor de specialitate.
De la începutul anului, au mai fost acordate cu titlu gratuit de către Primăria Sectorului 2 peste 903 de legitimaţii CFR şi auto și 25.095 de foi de călătorie pentru transportul interurban CFR. De asemenea, au fost date 3.312 foi de călătorie pentru transportul interurban auto persoanelor cu handicap aflate în evidenţa Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului. Conform Legii 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap republicată, persoanele cu dizabilităţi şi asistenţii personali ai acestora beneficiază de abonamente gratuite pe mijloacele de transport urban ale RATB şi cu metroul, bilete gratuite de călătorie interurbane  CFR şi auto, roviniete pentru persoanele cu handicap deţinătoare de autoturisme adaptate handicapului, roviniete pentru persoanele deţinătoare de autoturisme care au în îngrijire persoane cu handicap şi carduri de parcare pentru persoanele cu handicap.
 Persoanele interesate pot depune documentele pentru obţinerea acestor facilităţi la Registratura Direcţiei Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului sector 2 (Str. Olari nr. 11-13) sau la Comisia de Evaluare a Persoanelor Adulte cu Handicap (Calea Moşilor nr. 229). R.E

blank