Administratie Locala, Featured

Primaria Capitalei va inchiria locuinte pentru cazurile sociale

La propunerea Primarului General, Gabriela Firea, Consiliul General al Municipiului Bucuresti a aprobat in sedinta de astazi, 30 august 2017, Proiectul de hotarare privind demararea procedurilor pentru identificarea de locuințe de pe piața liberă în vederea închirierii de către Municipiul București pentru cazurile sociale și cele de urgență.

 

Primarul General, Gabriela Firea: ”Întrucât la nivelul Capitalei există un deficit important de locuințe pentru cazuri sociale (peste 3.000 de solicitări), iar construcția unor ansambluri imobiliare cu această destinație presupune parcurgerea unor etape obligatorii care necesită timp, am decis să propunem Consiliului General o soluție intermediară, respectiv închirierea de locuințe de pe piața liberă. Beneficiarii acestor locuințe cu caracter social vor fi persoanele (familiile) aflate pe listele de priorități adoptate prin Hotărâri ale Consiliului General al Municipiului București”.

 

Imobilele identificate vor avea destinatia de locuinte sociale si vor fi atribuite catre persoanele/familiile aflate pe lista de prioritati, iar selectia imobilelor ce vor fi inchiriate se va face de catre o Comisie mixta stabilita ulterior prin Dispozitie de Primar General. Perioada de inchiriere a imobilelor de catre Primaria Municipiului Bucuresti va fi de 12 luni, cu posibilitatea prelungirii in functie de necesitate. 

blank