Administratie Locala, Featured

Primaria Capitalei va derula propriul program municipal de reabilitare termica a blocurilor

La propunerea Primarul​ui​ General, Gabriela Firea, consilierii generali au aprobat in sedinta de astazi, 28 martie a.c., proiectul de hotarare care prevede ca Primăria Capitalei sa demareze, incepand din acest an, în premieră, un program propriu, multianual, privind creșterea performanțelor energetice ale blocurilor din București.

 

Reabilitarea termică a blocurilor este un proces care nu s-a desfășurat uniform în toate sectoarele, sustine Primarul General, Gabriela Firea:

 „S-au inregistrat diferențe mari între ​sectoare la acest capitol​, diferențe care au la bază cauze obiective, în special de ordin bugetar. Primăria Generală dorește să compenseze aceste neajunsuri, pentru a asigura cetățenilor tratament egal, indiferent în ce sector locuiesc. Intr-o prima etapa am inclus in program 552 de blocuri din sectoarele 3, 4 si 6, dar asteptam in continuare proiecte si de la celelalte sectoare.

         Prin urmare, programul este deschis tuturor asociațiilor de proprietari care solicită să fie incluse și care îndeplinesc criteriile tehnice, acestea fiind similare cu cele din programele derulate de primăriile de sector”.

Potrivit schemei de finanțare, municipalitatea va asigura 80% din fondurile necesare din bugetul propriu sau din alte surse atrase, în timp ce în sarcina asociațiilor de proprietari rămâne restul de 20%.

 

Pana acum, în urma discuțiilor preliminare cu primarii de sector, un număr de 552 de blocuri vor fi incluse în acest program dupa cum urmeaza:

Sectorul 3 – 200

Sectorul 4 – 152

Sectorul 6 – 200

Proiectul de hotarare a fost aprobat cu 40 de voturi pentru si 10 abtineri (USR​).

blank