Featured, Politic

Prima întâlnire Iohannis-Toader, după izbucnirea scandalului DNA: „Actul de justiţie este pus la îndoială public tocmai de acele persoane care sunt chemate să răspundă în faţa legii”

Faţă în faţă cu ministrul Justiţiei, pentru prima oară de la izbucnirea scandalului din jurul DNA, preşedintele Klaus Iohannis reia criticile la adresa contestatarilor Direcţiei Naţionale Anticorupţie. Actul de justiţie este pus la îndoială public tocmai de acele persoane care sunt chemate să răspundă în faţa legii”, a spus şeful statului la ceremonia de la Cotroceni, dedicată absolvenţilor Institutului Naţional al Magistraturii, la care a participat şi Tudorel Toader.

„Învestirea dumneavoastră în funcţie survine într-un moment în care actul de justiţie este pus la îndoială public tocmai de acele persoane care sunt chemate să răspundă în faţa legii”, a transmis Klaus Iohannis în discursul susţinut la începutul ceremoniei dedicate absolvenţilor INM.

Şeful statului a insistat în repetate rânduri că magistraţii trebuie să fie un model de conduită şi că o astfel de meserie este strâns legată de un set de valori şi presupune responsabilitate maximă în serviciul public.

Iohannis a mai spus şi că tentativele unor oameni urmăriţi penal nu trebuie să îi abată pe magistraţi de la principiile care le guvernează activitatea şi i-a sfătuit să-şi păstreze tăria de caracter.

„În aceste eforturi nu sunteţi singuri, reafirm deplina mea susţinere pentru îndeplinirea misiunii dumneavoastră. Alături de noi sunt românii care şi-au arătat susţinerea pentru o justiţie independentă şi dreaptă, pentru o societate în care justiţia este combătută şi nimeni nu este mai presus de lege, iar drepturile şi libertăţile sunt garantate şi protejate. Profesionalismul, integritatea şi dedicarea sunt câteva elemente care dau încredere cetăţenilor că vor trăi într-o societate mai bună. (…) Legea şi independenţa celor care se află în slujba justiţiei nu sunt negociabile şi nici tranzacţionabile”, a adăugat preşedintele.

La ceremonie a fost prezent şi ministrul Justiţiei, Tudorel Toader. Săptămâna trecută, şeful statului a afirmat că va avea o discuţie cu ministrul Justiţiei.

„Cu domnul ministru al Justiţiei voi avea în zilele următoare o discuţie. Dacă va fi nevoie voi avea o discuţie şi cu doamna Kovesi. Şi dacă tot va mai fi nevoie este posibil să avem o discuţie şi în trei”, a spus Iohannis.

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat că nu i s-a părut că se fac presiuni politice asupra ministrului Justiţiei, Todorel Toader, în ceea ce priveşte analiza activităţii DNA, afirmând că Tudorel Toader este „un profesionist reunit” şi va avea o poziţie „fundamentată juridic”.

„(…) Nu mi s-a părut că se fac presiuni asupra ministrului Justiţiei. (…) Este un profesionist renumit şi cu siguranţă poziţia cu care va ieşi, atunci când va ieşi, va fi una fundamentată juridic”, a declarat preşedintele Klaus Iohannis, solicitat să precizeze dacă este de părere că analiza activităţii DNA va fi făcută fără presiuni politice.

Ca urmare a semnării decretelor de numire în funcţia de judecător sau procuror a candidaţilor care au promovat examenul de capacitate organizat în perioada 30 iunie – 13 noiembrie 2107, şeful statului va primi la Palatul Cotroceni tânăra generaţie de magistraţi, la ora 15:00. La eveniment va participa şi procurorul general Augustin Lazăr.

Totodată, la festivitate, Consiliul Superior al Magistraturii va fi reprezentat de doamna judecător Simona Camelia Marcu, în calitate de preşedinte.

Vor participa la festivitate, de asemenea, doamna judecător Andrea Annamaria Chiş, domnul judecător Mihai Bogdan Mateescu, doamna procuror Tatiana Toader, domnul procuror Nicolae Solomon şi domnul Victor Alistar, în calitate de membri ai Consiliului Superior al Magistraturii.

blank