Prim-ministrul Ludovic Orban anunță
Featured, Social

Prim-ministrul româniei Ludovic Orban anunță că, în cazul suspendării cursurilor școlare, părintii vor primi 75% din salariu

Prim-ministrul româniei Ludovic Orban a afirmat luni că în situaţia în care într-o şcoală vor fi suspendate cursurile din cauza COVID-19, un părinte va primi 75% din salariu, să stea acasă cu copilul.

“Dacă apare un caz într-o clasă, automat 14 zile se suspendă cursurile în clasa respectivă, se face anchetă epidemiologică. Dacă apar mai multe cazuri, poate 3-5 cazuri într-o şcoală, se pot suspenda cursurile în şcoala respectivă, pe o perioadă de 14 zile. Pentru asta, noi am prevăzut un act normativ, pe care l-am avut deja în dezbaterea guvernului, prin care am stabilit să acordăm ajutorul care a fost dat în perioada stării de urgenţă, 75% din salariu, pentru un părinte, ca să stea, pe perioada în care sunt suspendate cursurile, cu copilul acasă. Deja ne-am gândit la această variantă”, a declarat Ludovic Orban, la Digi24.

”Trebuie să spunem oamenilor, ca să fie pregătiți”

Prim-ministrul româniei Ludovic Orban a spus că probabil va mai creşte numărul cazurilor de coronavirus la copii, care şi până acum, înainte de începerea şcoli, înregistrau un procent semnificativ.


“Trebuie să spunem oamenilor, ca să fie pregătiţi. Dintre românii care s-au îmbolnăvit, procentul elevilor de vârstă şcolară care s-au îmbolnăvit este de 6,3%, fără să fie şcoală. A existat o răspândire a virusului şi pe această categorie de vârstă, în populaţia şcolară. Sigur că riscurile sunt foarte mici”, a adăugat premierul.


blank