Featured, International

Presiune pe Ucraina și Republica Moldova, două țari din coasta României

Să vedem dacă are sens să discutăm despre o asemenea situaţie care, în caz de concretizare, ar destabiliza orizontul de securitate la graniţa noastră de est, într-un arc de instabilitate care să unească incertitudinea de la Ucraina și Republica Moldova.

Poate, din punctul de vedere al unor făcători de jocuri strategice, aceasta ar fi ultima demonstraţie necesară pentru a argumenta de ce frontiera de securitate trabuie fixată (sau impusă, dacă altfel nu se poate), pe anume aliniamente, oprind eventuale dezvoltări anarhice.

Cu reamintirea hărţii de la Yalta şi angajamentelor din Malta. Şi asta este ceea ce se discută acum, în aceste zile şi săptămâni, când se face un efort major de a desţeleni mecanismele Acordurilor de la Minsk şi a demara un scenariu de pace în Ucraina (evident sub protecţie şi garanţii internaţionale) şi, în subsidiar, dacă se mai poate, de a oferi ceva stabilitate celor de la Chişinău înainte de intrarea lor definitivă în alte raţionamente şi pe altă orbită. Negocierile, în sine, sunt o operă de artă, complicată, delicată şi ţesută mereu pe echilibre instabile, necunoscute nouă deoarece am fost consideraţi arondaţi doar unui anume raţionament unilateral de tip super-conservator, salutând cu entuziasm evenimentele Maidanului de la Kiev şi sperând, fără informaţii şi analize de minimală competenţă, că extinderea unei evetuale pax americana în regiune va avea ca rezultat legic alipirea R.Moldova la România.

Normal că n-a fost să fie aşa, iar scoaterea României din formatele de negociere a reprezentat o lovitură nu numai de natură diplomatică, lipsindu-ne de canale de influenţare a deciziilor viitoare şi de capacitatea de a imagina corect viitorul şi, în consecinţă, de a pregăti viziuni şi oferte alternative.

Aşa şi acum când asistăm spectatori ca la teatru la cele două bătălii nemiloase care se poartă în ce priveşte destinul Ucrainei şi al R.Moldova, încleştări care au depăşit de mult timp graniţele prevăzute iniţial, adică cele ale unui conflict care ar fi trebuit să se stingă uşor prin intrarea celor două ţări în UE şi NATO.

Lucru posibil de imaginat deoarece, cum se spunea în unele capitale, inclusiv la Bucureşti, totul venea în sensul unui proces istoric ineluctabil cu consecinţe inevitabile, legice, îngenuchind ireversibil Rusia, uriaşul cu picioare de lut aflat în stadiul descompunerii. Cu atât mai mare a fost şocul când Rusia a început, pe toată lungimea frontierei sale de vest, o operţiune de preluare a iniţiativei, rezultând cu mişcarea din Crimeea (neanticipată de niciun serviciu NATO) şi continuată prin destabilizarea întregului est al Ucrainei intrat acum în stare de război îngheţat şi presiunea pe micuţa R.Moldova, ca semnal discret şi prietenesc către România şi mesajele ei unioniste. Iar acum, din nou, situaţia ameninţă să se tensioneze, exact pe baza raţionamentelor conflictuale trecute şi cu participarea locală a unor actori non-statali redeveniţi de interes deoarece nu au nimic de pierdut.

Să vedem cele două mişcări antagonice. Contextul. Problema devine exclusiv europeană, de rezolvat în formatul Normandia între singurii actori care contează, adică Franţa, Germania, Ucraina şi Rusia. Americanii au ieşit din joc după ce s-a dovedit că singurul lor interes operativ în zonă era, exclusiv, posibilitatea echipei Trump de a obţine din Ucraina, chiar sub presiune, informaţii compromiţătoare despre familia Biden.

Ceea ce, discret dar sigur, a cam stârnit fiori de spaimă în regiune privitor la comportamentul aliatului american în caz de criză. Decizia luată la Summitul de la Biarritz al G7 a consemnat dorinţa puternicilor lumii de a începe o nouă relaţie cu Rusia, dar, preventiv, de a o trece prin filtrul testului Ucraina. Operaţiune care va avea loc în cadrul reuniunii de la Paris din această lună, aflată acum în stadiul pregătirilor finale ale Declaraţiei comune.

Dacă rezultatul va fi pozitiv, atunci vom vedea o detensionare rapidă a situaţiei (pregătită deja în acest zile prin retrageri importante de trupe pe aliniamente din ce în ce mai departate de linia de contact), un acord privind tranzitul de gaze rueşti prin Ucraina, etc. Şi, cel mai important, vom vedea care sunt garanţiile date în teren pentru clarificarea ststutului viitoarelor “regiuni cu statut special” şi organizarea de alegeri în Donbas.

Alternativa conflictuală „Maidan 2“

blank

Kiev, noiembrie 2019, Consiliul strategic al Mişcării pentru rezistenţa împotriva capitulării Mişcarea respectivă est creată în semn de protest faţă de poziţia preşedintelui Zelenski care a acceptat formula Steinmeir (regiunile cu “statut special” din Donbas) şi favorizează “Formatul Normandia” ca spaţiu de soluţionare pentru criza din Ucraina. Reiau, în continuare, documentul de prezentare apărut pe siteul “Ukraine in crisis” pe 8 noiembrie 2019, text în care membrii Consiliului Strategic al Mişcării anunţă foarte clar că “Protocolul de la Minsk nu este singura opţiune”. În clar, se spune că termenii acordurilor de la Minsk nu sunt şi nu trebuie să fie obligatorii pentru nimeni, aşa că jocurile sunt complet deschise tuturor. Adică, foarte precis, băieţilor care, din neant, apăruseră la Kiev şi în alte oraşe în timpul nefericitei Revoluţii portocalii, formând brigăzi paramilitare extrem de bine înarmate şi complet de nestăpânit. Textul a fost realizat şi prezentat de Mişka Basarab, coordonatorul general al operaţiunii de rezistenţă şi prevede un plan de pace alternativ care să fie implementat în Ucraina cu ajutorul unor contingenete înarmate independente de impunerea păcii, restabilirea controlului asupra frontierei de est a ţării precum şi adoptarea unei legi speciale privind ridicarea urmăririi penale şi administrative la adresa persoanelor care au participat la evenimentele de pe teritoriile Doneţk şi Lugansk, cu excepţia celor urmărite pentru crime de război şi crime împotriva umanităţii. Trebuie instaurat imediat, cu sprijin internaţional, un sistem dur de sancţiuni împotriva Rusiei şi, cel mai important, trebuie negată orice poosibilitate de a vedea continuate discuţiile privind Aplicarea Acordurilor de la Minsk. În fine, textul invocă şi nevoia de a se organiza o reuniune de înalt nivel – dar fără participarea Rusiei – privind respectarea celor înscrise în memorandumul de la Budapesta din 1994, acordul mulateral semnat în 1994 prin care Rusia, Uk, SUA şi apoi, mai târziu, China şi Franţa prin carae Ucraina se angaja să înapoieze Rusiei cele 1990 de capete nucleare aflate în arsenalele de pe teritoriul său în schimbul recunoaşterii frontierelor Ucrainei. Fapul că asemenea perspective reapar ca alternativă la o soluţie comprehensivă de pace arată că, foarte aproape de noi, se întărâtă un incendiu alimentat pe de o parte de vechi interese privind zonele de influenţă şi, pe de altă parte, de resurecţia naţionalismelor violente folosit, din nou, ca paravan pentru jocurile care redefinesc acum graniţele de est ale NATO şi UE. Pe ai noştri se pare că toate astea nu-i interesează. Oare de ce?

blank