Judecătorul Dana Gîrbovan a precizat, într-un interviu pentru MEDIAFAX, că, la nivelul Guvernului şi al Ministerului Justiţiei, sunt acceptate recomandări „vădit” eronate ale organismelor europene în privinţa SIIJ, ceea ce aduce consecinţe negative asupra sistemului de justiţie.
Principalele declaraţii ale Danei Gîrbovan, preşedintele Uniunii Naţionale a Judecătorilor din România (UNJR):
„Subordonarea ierarhică a SIIJ faţă de Procurorul General al PICCJ este evidentă şi rezultă din lecturarea textelor legale precitate, unele menţionate, însă în mod paradoxal ignorate, chiar în cuprinsul observaţiilor formulate de Comisia Europeană”.
„Problema cu rapoartele instituţiilor europene – GRECO, MCV, Comisia Europeană – nu este doar cu privire la falsele şi nefondatele argumente aduse contra SIIJ, ci şi cu modul vădit partizan, neprofesionist şi subiectiv în care relatează situaţii de fapt din justiţia din România şi apoi le evaluează pentru a trage concluzii”.
„Secţia pentru Investigarea Infracţiunilor din Justiţie (SIIJ) a făcut obiectul unei campanii susţinute de dezinformare, pe plan intern şi extern, iar susţinerea că SIIJ nu s-ar afla sub autoritatea Procurorului General a fost unul dintre falsele argumente folosite în această campanie”.
Redăm mai jos interviul integral cu Dana Gîrbovan, preşedintele UNJR:
MEDIAFAX: În punctul de vedere formulat de Comisia Europeană se arată, aşa cum precizaţi în scrisoare, că SIIJ nu se supune autorităţîi procurorului general al PICCJ. De ce consideraţi că a apărut această eroare? Ce semnale a primit Comisia în acest sens şi de unde?
Dana Gîrbovan: Acest argument fals, promovat atât de unele asociaţii profesionale cât şi la nivel instituţional prin Ministerul Justiţiei şi Guvernul României, demonstrează că ne aflăm în epoca post-adevăr, în care faptele şi argumentele nu mai contează, ci dacă un neadevăr este spus suficient de des şi de mulţi, acesta ajunge să fie acceptat că adevăr şi stare de fapt reală, inclusiv la nivelul Comisiei Europene. Secţia pentru Investigarea Infracţiunilor din Justiţie (SIIJ) a făcut obiectul unei campanii susţinute de dezinformare, pe plan intern şi extern, iar susţinerea că SIIJ nu s-ar afla sub autoritatea Procurorului General a fost unul dintre falsele argumente folosite în această campanie.
Controlul ierarhic al Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie asupra SIIJ rezultă clar atât din Constituţie, cât şi din Legea 304/2004.
Prezint pentru referinţă o serie de articole din Legea 304/2004 privind organizarea judiciară care demonstrează fără dubiu faptul că SIIJ este parte a Ministerului Public, că este o secţie în cadrul PICCJ şi că procurorii SIIJ sunt subordonaţi Procurorului General al PICCJ:
“Art. 62 alin. (1) Ministerul Public îşi exercită atribuţiile în temeiul legii şi este condus de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Art. 65 alin. (1) Procurorii din fiecare parchet sunt subordonaţi conducătorului parchetului respectiv.
Art. 70 alin. (2) Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este condus de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, ajutat de un prim-adjunct şi un adjunct.
Art. 72 Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie exercită, direct sau prin procurori anume desemnaţi, controlul asupra tuturor parchetelor.
Art. 75 Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie are în structură secţîi conduse de procurori-şefi, care pot fi ajutaţi de adjuncţi. În cadrul secţiilor pot funcţiona servicii şi birouri conduse de procurori-şefi.
Art. 88^1 alin. (1) În cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie se înfiinţează şi funcţionează Secţia pentru investigarea infracţiunilor din justiţie […].
(5) Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie soluţionează conflictele de competenţă apărute între Secţia pentru investigarea infracţiunilor din justiţie şi celelalte structuri sau unităţi din cadrul Ministerului Public.
Art. 88^2 alin. (1) Secţia pentru investigarea infracţiunilor din justiţie îşi desfăşoară activitatea potrivit principiului legalităţîi, al imparţialităţîi şi al controlului ierarhic.”
După operaţionalizarea Secţiei, dosarele cu magistraţi de la toate parchetele, inclusiv DNA şi DIICOT, au fost trimise la SIIJ. DNA, însă, este structura cu personalitate juridică distinctă şi autonomă în cadrul PICCJ, situată în ierarhie deasupra unei secţii din cadrul PICCJ.
Se ajunsese astfel în situaţia în care soluţiile sau măsurile luate anterior existenţei SIIJ de către procurori DNA, unii cu funcţie de conducere, nu mai puteau fi cenzurate de nimeni, pentru că procurorii din SIIJ nu erau „ierarhic superiori” acestora, iar alţi procurori nu mai aveau competenţă să investigheze magistraţi. S-a ajuns, prin urmare, la un blocaj ce a necesitat o intervenţie legislativă urgenţă, pentru a clarifica aceste aspecte.
Aşa au apărut modificările aduse articolului 88^1 prin OUG 7/2019, care a fost introdus alin. 6 ce prevedea: „Ori de câte ori Codul de procedură penală sau alte legi speciale fac trimitere la «procurorul ierarhic superior» în cazul infracţiunilor de competenţa Secţiei pentru investigarea infracţiunilor din justiţie, prin acesta se înţelege procurorul şef al secţiei, inclusiv în cazul soluţiilor dispuse anterior operaţionalizării acesteia.”
Acest text de lege trebuie interpretat în coroborare cu restul normelor amintite. A scoate din context acest text de lege şi a-l prezenţa singular, fără restul dispoziţiilor ce îl însoţesc, pentru a justifica că SIIJ este în afară controlului Procurorului General este o dovadă a modului complet denaturat în care Secţia a fost prezentată instituţiilor europene.
Subordonarea ierarhică a SIIJ faţă de Procurorul General al PICCJ este evidentă şi rezultă din lecturarea textelor legale precitate, unele menţionate, însă în mod paradoxal ignorate, chiar în cuprinsul observaţiilor formulate de Comisia Europeană.
MEDIAFAX: Este menţinerea SIIJ de natură să creeze impresia unui fenomen de corupţie la nivelul magistraţilor, aşa cum punctează Comisia Europeană? Care sunt argumentele care combat aceste afirmaţîi?
Dana Gîrbovan: Argumentele juridice nu se pot întemeia pe “impresii”, ci pe date şi fapte.
Datele şi faptele arată următorul lucru:
– În 2014, printr-un ordin nepublic, procurorul-şef DNA a înfiinţat “Serviciul pentru combaterea corupţiei din justiţie”.
– Anchetele privind magistraţii nu s-au făcut însă doar de acest serviciu, ci şi de alte servicii din cadrul DNA şi la nivelul structurilor teritoriale.
– În perioada 2014-2018, conform unui raport al Inspecţiei Judiciare, la nivelul tuturor structurilor din DNA au fost 1443 dosare în care au fost vizaţi 1962 judecători şi 1459 de dosare vizând procurori. Dintre acestea, unele au fost ţinute deschise cu anii. Într-un caz, un dosar cu un judecător a fost ţinut deschis 12 ani şi 6 luni, fiind clasat de DNA în perioada anterioară operaţionalizării SIIJ.
– Înainte de a fi operaţională SIIJ, DNA a închis pe bandă rulantă dosare – inclusiv un dosar deschis din oficiu în 2013 ce viza foşti membri CSM -, fapt ce demonstrează că a fost nevoie de înfiinţarea Secţiei pentru că acest tip de practică abuzivă să ia sfârşit.
– Între 2014-2018 au fost deschise din oficiu 276 dosare contra magistraţilor (163 dosare deschise din oficiu privind procurori şi 113 dosare deschise din oficiu privind judecători). Aceasta înseamnă că în fiecare lună erau deschise din oficiu 5-6 dosare vizând magistraţi.
– Dacă se raportează numărul de dosare ale judecătorilor dintr-o instanţă la totalul judecătorilor din acea instanţa, aflăm că aproximativ 70 din judecătorii la ICCJ, 60% din judecătorii de la Curtea de Apel Ploieşţi, peste 80% din judecătorii de la Curtea de Apel Oradea, 45% din cei de la Curtea de Apel Bucureşţi, 40% din cei de la Curtea de Apel Iaşi etc. aveau dosare la DNA.
Din analiza acestor date şi fapte rezultă că pentru DNA corpul magistraţilor a reprezentat un adevărat segment infracţional, ţinut sub urmărire ani de zile. Este important de notat că din miile de dosare deschise, doar câţiva magistraţi erau trimişi anual în judecată pentru corupţie. În schimb, însă, foarte multe dosare erau ţinute în nelucrare pe perioade îndelungate de timp, chiar şi în cazuri în care era evident de la început că se impunea clasarea, plângerile împotriva magistraţilor fiind vădit nefondate sau chiar neindeplinind minime condiţii de formă pentru a fi considerate valide.
Expresia folosită de Comisia Europeană, că prin crearea SIIJ s-ar da “impresia unui fenomen de corupţie şi de infracţionalitate răspândit în sistemul judiciar”, o regăsim şi în alte rapoarte ale instituţiilor europene, precum raportul GRECO, fiind preluată tot din argumentele manipulatoare aduse în ţară contra SIIJ.
Acest pseudo-argument al Comisiei Europene demonstrează nu doar subiectivismul făţiş al acesteia, ci şi ignorarea vădită a datelor factuale şi statistice. Mai mult, acest pseudo-argument sfidează concluziile Plenului CSM care, în urma controlului făcut de Inspecţia Judiciară la DNA, arată că: “Practicile procurorilor DNA care au instrumentat cauze cu judecători în modalităţile mai jos menţionate (cele enumerate în raportul IJ, n.a.) au reprezentat forme de presiune asupra acestora, cu consecinţe directe în ceea ce priveşte înfăptuirea actului de justiţie.”
Rezultă, aşadar, că pentru Comisia Europeană impresiile subiective au cântărit mai mult decât datele şi faptele concrete.
MEDIAFAX: A afectat înfiinţarea SIIJ încrederea în justiţie?
Dana Gîrbovan: Încrederea în justiţie a fost afectată negativ de abuzurile făcute de DNA şi de interferenţa serviciilor în justiţie, după ce acestea au fost făcute publice începând cu 2015, iar sondajele de opinie demonstrează acest lucru. Referitor la SIIJ, se poate spune că aceasta a influenţat pozitiv încrederea în justiţie, dacă ne raportăm la faptul că după înfiinţarea şi operaţionalizarea acesteia, la începutul anului 2019, încrederea în justiţie a început să crească încet.
Conform sondajului Eurobarometru făcut de Comisia Europeană pe întreg cuprinsul UE, între 2015 şi 2016 încrederea în justiţie în România a scăzut brusc cu 13%. A fost cea mai mare scădere de încredere într-o instituţie la nivelul întregii Uniunii într-un singur an.
Încrederea în justiţie trebuie însă corelată şi cu încrederea în DNA, în condiţiile în care justiţia din România a fost identificată în plan public cu lupta împotriva corupţiei. Sondajele din România arată că în 2015 încrederea în DNA era de 63%, că în 2018 încrederea în DNA să se prăbuşească la 30%.
Ca atare, încrederea cetăţenilor în justiţie şi, în special, în parchete, la momentul înfiinţării SIIJ, la mijlocul anului 2018, era deja în scădere dramatică. Sondajele din ultimele luni arată o uşoară creştere în încrederea în justiţie.
Referitor la SIIJ e important de notat că un sondaj recent de opinie arată că cetăţenii nu susţîn desfiinţarea SIIJ. Astfel, 64% dintre respondenţii la sondajul CURS au spus că SIIJ nu ar trebui desfiinţată. Acest sondaj confirmă că cetăţenii văd în SIIJ o garanţie a independenţei judecătorilor, aşa cum de altfel a statuat şi Curtea Constituţională.
MEDIAFAX: Cum explicaţi criticile la adresa SIIJ formulate de organismele europene şi cum poate fi reparată imaginea structurii?
Dana Gîrbovan: Problema cu rapoartele instituţiilor europene – GRECO, MCV, Comisia Europeană – nu este doar cu privire la falsele şi nefondatele argumente aduse contra SIIJ, ci şi cu modul vădit partizan, neprofesionist şi subiectiv în care relatează situaţii de fapt din justiţia din România şi apoi le evaluează pentru a trage concluzii. O analiză comparată a poziţiilor acestor instituţii relevă erori fundamentale comune, ce se regăsesc în toate aceste rapoarte. Cel puţin o parte din acestea au ca sursă informaţiile eronate transmise de autorităţile române. Având în vedere acest fapt, în iulie 2019 am solicitat Ministerului Justiţiei să ne comunice în copie toate rapoartele, informările, observaţiile trimise experţilor europeni, pentru a putea verifica acurateţea acestora. Nu am primit nici un răspuns, existând o opacitate deplină a autorităţilor pe acest subiect.
În al doilea rând, Comisia Europeană susţine în raportul MCV că „experţii europeni” s-au întâlnit cu reprezentanţi ai asociaţiilor profesionale ale magistraţilor, subliniindu-se că raportul MCV pe 2019 este rezultatul unei consultări largi.
În realitate, această consultare „extinsă” nu a vizat şi asociaţiile profesionale şi ONG-urile care au avut o abordare mai nuanţată cu privire la modificările la legile justiţiei, „experţii europeni” consultând exclusiv asociaţiile profesionale sau ONG-uri care au criticat dur aceste modificări.
Astfel, asociaţii profesionale precum Asociaţia Magistraţilor din România (AMR) – cea mai veche şi mai mare asociaţie a magistraţilor, membră a Uniunii Internaţionale a Magistraţilor – , Uniunea Naţională a Judecătorilor din România – membră MEDEL şi partener tradiţional de discuţii cu experţii europeni – dar şi Asociaţia Judecătorilor pentru Apărarea Drepturilor Omului (AJADO) sau Asociaţia Procurorilor din România (APR), nu au mai fost invitate la întâlniri cu reprezentanţîi Comisiei Europene, de când au început să vorbească despre abuzurile din justiţie şi implicarea serviciilor în justiţie.
Comisia şi-a întemeiat, aşadar, considerentele şi recomandările din rapoartele MCV pe 2018 şi 2019 doar pe opiniile unor asociaţii profesionale care îi validează tezele şi prejudecăţile fără rezerve, ignorând asociaţiile profesionale ale judecătorilor şi procurorilor care aduc critici clare şi întemeiate cu privire la sistemul judiciar din România, atunci când este cazul.
În al treilea rând, rapoartele europene se citează unele pe altele, ajungându-se la un argument circular, în condiţiile în care informaţia primară este falsă sau viciată.
Cel mai grav, însă, este că de la nivelul Guvernului României şi al Ministerului Justiţiei, printr-o atitudine servilă, se acceptă inclusiv recomandări vădit eronate, fapt ce are consecinţe negative nu doar cu privire la sistemul de justiţie din România, ci şi la nivel naţional, prin statutul pe care România şi-l asumă în Uniunea Europeană.
Până la urmă, MCV este, înainte de toate, un mecanism de cooperare, nu doar de verificare, iar România ar trebui să îşi asume mai ferm rolul unui partener care cooperează cu altul în cadrul unui mecanism, rol care obligă Guvernul să explice de fiecare dată, onest, deschis şi argumentat, care sunt erorile din cadrul rapoartelor MCV.
Dacă aceste atitudini nu se vor corecta, dacă rapoartele nu vor fi întocmite obiectiv şi profesionist, dacă Guvernul României nu va ieşi din poziţia de simplu executant, pe care singur şi-a impus-o, şi nu va avea o atitudine fermă şi demnă în a solicita corectarea erorilor atunci când este cazul, efectul va fi nu doar scăderea în continuare a încrederii în justiţie, ci scăderea încrederii în instituţiile europene, cu consecinţe de a căror gravitate se pare că puţini sunt conştienţi pe deplin.