Actualitate, Featured

Președintele PSD, Liviu Dragnea, i-a transmis un mesaj directorului SRI, Eduard Hellvig

Președintele PSD, Liviu Dragnea, i-a transmis un mesaj directorului SRI, Eduard Hellvig, spunând că dacă acesta nu reușește să își convingă subalternii că nu trebuie să se implice în politică sau justiție, atunci a stat degeaba la SRI.

„Am avut perioade în care l-am certat (n.r.: pe Eduard Hellvig) și în continuare îi spun dacă nu reușește să facă schimbările acolo, dacă nu reușește să îi facă pe cei din SRI să înțeleagă că tebuie să facă doar atribuțiile prin lege, nu influențe în partide și parchete, înseamnă că a stat degeaba cât a stat acolo la SRI”, a declarat Liviu Dragnea, la Antena 3.

„Acolo SRI poate să ia decizii serioase. Acolo sunt reguli militare. Au luat decizia. Se pune în practică. Poate așa a lăsat impresia asta George Maior. Direcotrul SRI are atribuții foarte importante, are puterea maximă în SRI. Nu poate încălca regulile, dar are puterea maximă. Acolo nu se poate lua nicio decizie fără directorul SRI. Tot ce s-a întâmplat acolo a fost aprobat de Maior. La fel și acum. Să nu creadă cineva că acolo sunt niște vaze care sunt din când în când udate”, a mai spus liderul PSD.

Liviu Dragnea a vorbit şi despre posibilitatea demilitarizării SRI, în condiţiile în care doar 2-3 servicii similiare din Europa mai sunt militarizate. Declaraţia lui Dragnea vine la câteva zile după audierea lui Hellvig în Comisia parlamentară de control a activităţii SRI, în urma căreia Claudiu Manda a susţinut că demilitarizarea Serviciului nu este oportună în acest moment.

blank