Președintele PNL, Ludovic Orban
Actualitate, Featured

Președintele PNL, Ludovic Orban a anunțat când vor fi plătite salariile minerilor din Valea Jiului

Imediat ce va fi adoptată Hotărârea de Guvern privind normele de aplicare a ordonanței de urgență, salariile minerilor vor fi acordate, spune președintele PNL, Ludovic Orban, care felicită Executivul pentru găsirea unei soluții temporare

„O delegație a sindicatelor minerilor a fost primită de Virgil Popescu și Florin Cîțu. În urma discuțiilor, guvernul deja a adoptat o modificare a OUG pentru a permite plata pe o perioadă de trei luni a salațiilor din Fondul de Garantare. Practic s-a permis să se utilizeze bani din acest fond și pentru plata salariilor pentru companii aflate în insolvență. Tocmai să se poată plăti salarii”, spune președintele PNL, Ludovic Orban.

El mai afirmă că situația Complexului Energetic Hunedoara este una critică din cauza a două „greșeli foarte importante ale guvernărilor PSD”, respectiv faptul că nu a fost pus în practică un plan de restructurare și acordarea unui un ajutor de stat care nu a fost dat în condițiile reglementărilor existente la nivel european și care trebuie returnat.

„Noi am găsit această soluție temporară pentru plata salariilor minerilor – și felicit guvernul pentru că s-au mișcat foarte repede, dar, în perspectivă, trebuie să găsim o soluție care să stea în picioare – o companie cu active viabile și care să aibă capacitatea de a fi profitabilă, de a putea rămâne pe piață. Guvernul a fost extrem de atent, a negociat cu sindicatele, deja a fost adoptată OUG, se află în pregătire normele de aplicare a ordonanței. Imediat ce va fi adoptată Hotărârea de Guvern, salariile vor fi acordate”, menționează Orban.

Președintele PNL, Ludovic Orban spune că minerii din Valea Jiului se pot pensiona, pot fi disponibilizați voluntar sau se pot angaja în cadrul companiei care va fi înființată.


blank