Actualitate, Featured

Președintele Iohannis nu crede că se poate relua votul pentru ridicarea imunitații lui Oprea

Klaus Iohannis s-a arătat revoltat de votul din Senat pe cererea de încuviinţare a urmăririi penale a lui Gabriel Oprea iar acum spune că nu este convins că se poate relua votul din Senat şi consideră că soluţia ar fi demisia lui Oprea.

„După părerea mea, în Parlament nu trebuie să se voteze vinovăţia sau nevinovăţia. Acest lucru se stabileşte numai în instanţa de judecată. Situaţia la care s-a ajuns acum în speţa senatorului Oprea este o situaţie care nu poate fi uşor detensionată şi nu poate fi uşor rezolvată. Nu sunt convins că există posibilitatea procedurală să se reia votul în Senat, dar există posibilitatea pentru persoana vizată să demisioneze. Am fost impresionat câtă lume a ieşit să prosteze. Oamenii sunt revoltaţi pe bună dreptate. Cum îşi permit parlamentarii să protejeze pe cineva?”, a declarat Iohannis.

„Pe bună dreptate oamenii sunt revoltaţi. Adică, cum îşi permit parlamentarii să protejeze pe cineva printr-un vot? Dacă omul este nevinovat, nevinovăţia sa se va stabili în instanţă. Lucrurile au ajuns într-o zonă unde nu ar fi trebuit să se ajungă. Sunt foarte trist, mâhnit că Senatul, după atâta şi atâtea discuţii pe această temă, nu a înţeles despre ce este vorba. Senatorii în continuare votează la comanda partidului din care fac parte fără să ţină cont de nevoia de transparentizare şi deschidere, inclusiv în Senat avea atâţia oameni care au un discurs deschis anti-justiţie este revoltător şi cred că, o dată şi o dată, trebuie să înţeleagă alegătorul că de el depinde. Alegătorul poate să rezolve această problemă. Sunt partide care au înţeles cât de cât această nevoie de reformare şi sunt partide care nu vor să înţeleagă că drumul României este înspre stat de drept şi transparenţă şi dacă alegătorul vrea să participe la acest proces de primenire, atunci nu are decât să voteze partide care nu au pe liste penali şi să nu voteze partide care păstrează penalii pe listă, cu riscul unor nemulţumiri populare importante”, a mai spus şeful statului.

blank