Preşedintele Klaus Iohannis va participa la liturghia duminicală de la catedrala mitropolitană ortodoxă cu hramul Sfânta Treime din Sibiu, anunţă site-ul Administraţiei Prezidenţiale.
Catedrala a fost ridicată la începutul secolului XX, după modelul celebrei Hagia Sofia de la Constantinopol, la scară redusă. De la sfințire și până acum, lăcașul este și sediu al Arhiepiscopiei Sibiului și Mitropoliei Ardealului. Celebrarea liturgică de duminică va fi condusă de mitropolitul Laurențiu Streza.