Actualitate, Featured

Preşedintele Federaţiei Românilor de Pretutindeni confirmă: ‘Nu îmi asum organizarea mitingului din 10 august’

Preşedintele Federaţiei Românilor de Pretutindeni, Emanuel Cioacă, a declarat că nu îşi mai asumă organizarea mitingului românilor din diaspora din 10 august, în Piaţa Victoriei. Motivul a fost lipsa unui act oficial din partea Primăriei Capitalei.

„Am aşteptat şapte zile să apară ceva, aşteptam un protocol ceva, să semnăm, nu să auzim din presă. Nu ne permitem să ne jucăm cu chestiile astea. Pe 31 am trimis un e-mail la primărie ca să anunţ că nu organizăm acest miting. Ce îmi demonstrează mie că acest lucru este valabil, faptul că a transmis primăria în presă? Nu am primit nimic oficial. Oamenii să protesteze, noi doar am vrut să facem ceva legal. Nu am greşit cu nimic. Voi fi şi eu în Piaţa Victoriei vineri, pentru că mi-am luat deja bilet”, a declarat preşedintele Federaţiei Românilor de Pretutindeni, Emanuel Cioacă, pentru News.ro.

blank