Featured, Sport

Presa straină a sărit pe Halep şi a relatat o serie de lucruri mai putin ştiute

Simona Halep a câștigat ediția din acest an a turneului de la Wimbledon și și-a adjudecat astfel cel de-al doilea titlul de Grand Slam din carieră. Marea noastră campioană a prezentat trofeul cucerit la All England Club atât în București, pe Arena Națională, cât și în Constanța. Afirmațiile sportivei au ajuns și în presa străină.

Simona Halep va îndruma copiii români către tenis
„Simo” a declarat, printre altele, că are un plan pus la cale, după turneul de la US Open: va căuta talente prin țară, va îndruma copiii către tenis și îi va susține.

„Cred că am inspirat foarte mulţi copii, am inspirat mulţi oameni, că atunci când crezi în tine şi crezi că nimic nu este imposibil, ai o şansă să realizezi ceea ce ai visat mereu. Aşa că sper ca acest rezultat să dea mai multă încredere oamenilor pentru că există posbilitate şi orice e posibil dacă noi credem în noi.

Îmi doresc ca un milion de copii să meargă la tenis şi să avem cât mai mulţi campioni şi să venim aici, pe stadionul acesta, să-i sărbătorim. Este un vis măreţ şi acesta, dar sper să se realizeze.

Împreună cu federaţia, există un proiect şi am promis că o să mergem prin ţară după US Open, atunci când o să am şi eu o perioadă mai liberă, să alegem cât mai mulţi copii şi să-i îndrumăm spre o performanţă, spre un drum frumos, greu, dar care poate aduce multă bucurie acestui popor”, a afirmat Simona Halep.

Gesturile Simonei Halep, evidențiate de străini
Afirmațiile campioanei noastre au ajuns în presa din străinătate. Site-ul de specialitate tennistonic.com scoate în evidență actele caritabile făcute de Simona Halep, mai puțin cunoscute „afară”.

„Simona Halep, prima sportivă din România care câștigă Wimbledonul, este cunoscută pentru actele caritabile pe care le face. Fundația sa îi ajută pe copii să își îndeplinească visurile prin sport, sănătate și educație.

A declarat, în fața a 30.000 de oameni, că vrea să creeze mulți campioni, la fel ca și ea, și pentru asta are un plan, alături de Federația Română de Tenis. Numărul 4 mondial a afirmat că vrea să ajute 1 milion de copii, după US Open.

Simona a organizat recent o strângere de fonduri, la Sports Festival, din Cluj-Napoca. Simona vrea să dedice mai mult timp fundației sale, odată cu încheierea carierei. Sportiva spune că principalul țel al fundației este să lase o moștenire: vrea să vadă mulți copii cum devin campioni, precum ea.

Numărul 4 mondial este una dintre cele mai populare persoane din sport în România. După ce a câștigat Wimbledonul, a primit Crucea Patriarhală, iar președintele i-a oferit ordinul Steaua României.”, notează sursa citată.

 

blank