Guvernul a adoptat Ordonanţa de urgenţă care vizează legislaţia electorală, elaborată de AEP, care a solicitat unele modificări pentru referendumul din 26 mai şi pentru europarlamentare. Viorica Dăncilă acuza Opozitia ca dezinformeaza pe tema referendumului

Premierul Viorica Dăncilă a afirmat că actul normativ este unul strict tehnic şi nu cuprinde prevederile controversate despre care s-a vorbit în spaţiul public.

Purtătorul de cuvânt al Executivului, Nelu Barbu, a declarat că în şedinţa de Guvern au fost adoptate două acte normative privind organizarea celor două scrutine din 26 mai, iar în baza acestora nu se schimbă cvorumul de participare la referendum şi nici cvorumul de validitate a rezultatului acestuia.

„Guvernul a aprobat astăzi o ordonanţă de urgenţă şi o hotărâre de guvern care includ măsuri pentru organizarea şi desfăşurarea în bune condiţii a celor două scrutine ce vor avea loc pe data de 26 mai 2019, anume alegerea reprezentanţilor României în Parlamentul European şi referendumul naţional convocat de preşedintele României. Prin aceste acte normative sunt stabilite date tehnice care să asigure derularea corectă, transparentă şi democratică a procesului electoral. Subliniez faptul că prevederile legale referitoare la campania pentru referendum rămân cele în vigoare în acest moment. Prin urmare, nu se modifică cvorumul de participare la referendum şi nici cvorumul de validitate a rezultatului acestuia. În continuare, acestea sunt determinate în funcţie de numărul persoanelor înscrise în listele electorale permanente”, a arătat el, în cadrul unei declaraţii de presă susţinute la sediul Guvernului.

Nelu Barbu a menţionat că, prin completările legislative aprobate, se asigură organizarea simultană a operaţiunilor electorale şi a celor pentru referendum, fiind vorba despre „o completare a legislaţiei” în acest sens.

„Cu alte cuvinte, cetăţenii vor vota în aceleaşi secţii de votare, cu aceleaşi ştampile, în aceleaşi intervale de timp, pe buletine de vot separate. Prezenţa la vot va fi consemnată pe liste electorale distincte, pentru cele două tipuri de scrutin, iar alegătorul va avea posibilitatea să îşi exprime dreptul de vot numai pentru un singur tip de scrutin sau pentru ambele, în funcţie de opţiunile personale. Fiecare va decide, în momentul în care ajunge în secţia de votare. Prin cele două acte normative se asigură şi fonduri necesare pentru organizarea şi desfăşurarea simultană a alegerilor europarlamentare şi referendumului naţional. Astfel, Guvernul îşi îndeplineşte obligaţiile şi responsabilitatea de a asigura toate condiţiile, fie că vorbim de cele logistice, tehnice, dar şi financiare, pentru organizarea într-un termen foarte strâns a referendumului naţional convocat de preşedintele României, simultan cu alegerile europarlamentare”, a menţionat acesta.

Citeste si...  Protest. La Parchetul General, procurorii cer demisia lui Augustin Lazăr

Premierul a spus că „dezinformarea din partea opoziţiei funcţionează şi că în lupta electorală unii aleg minciuna în locul adevărului”.

Viorica Dăncilă a explicat la începutul ședinței de guvern ce se va întâmpla cu referendumul și cu ordonanța de urgență despre care s-a spus că va modifica cvorumul acestuia.

În cadrul ședinței de guvern se va emite OUG care modifică legislația privind organizarea de referendumuri. Dăncilă a precizat că pragul de validare nu va fi schimbat și că nu va fi limitat niciun drept.

„Este încă o dezinformare a opoziției. În realitate, actul normativ pe care îl vom adopta astăzi stabsilește doar pașii care să asigure desfășurarea alegerilor în mod democratic. Ministerele au avizat schimbările, nu e niciun fel de modificare privind îngrădirea vreunui drept, Guvernul acționează pentru garantarea dreptului la vot pentru toți cetățenii”, a declarat Dăncilă.