Politic, Stiri

Premierul susţine că luni se va hotărâ dacă se va iniţia o acţiune parlamentară pentru demiterea preşedintelui

Ponta: „Coaliţia va discuta luni. Mâine cu siguranţă nu o să ne facem că nu există subiectul”

 Ponta Basescu

Membrii coaliţiei de guvernare vor discuta, astăzi, 23 iunie, despre posibilitatea iniţierii unei acţiuni parlamentare, precum adoptarea unei Declaraţii a Parlamentului, pentru demisia preşedintelui Traian Băsescu, ca urmare a cazului în care este implicat fratele său, potrivit liderului PSD, premierul Ponta.

Întrebat, la un post TV, care trebuie să fie pentru preşedintele Traian Băsescu consecinţa situaţiei în care se află fratele său, despre care a afirmat că avea cunoştinţă, şi dacă majoritatea parlamentară, din care face parte şi PSD, vrea să adopte o Declaraţie a Parlamentului pentru demisia preşedintelui, Ponta a răspuns că nu vrea să discute despre cazul concret, dar a arătat în acelaşi timp că, din punct de vedere politic, oriunde în Europa un preşedinte al cărui membru de familie este implicat într-un astfel de caz are la dispoziţie o decizie politică, corectă, şi anume demisia.

„În ceea ce priveşte modul în care majoritatea parlamentară va acţiona sau va acţiona în continuare, nu vreau să spun eu astă-seară (duminică – n.red.), nu pot să decid singur, însă cu siguranţă mâine avem şedinţa de coaliţie de guvernare şi vom discuta inclusiv dacă există sau nu posibilitatea unei acţiuni parlamentare. Mâine cu siguranţă nu o să ne facem că nu există subiectul”, a spus Ponta.

Preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a anunţat, sâmbătă, că va face demersuri pentru ca „rapoartele SRI şi SPP” privind protecţia şefului statului „în cazul vizitelor la clanul Bercea” să ajungă la Comisile Parlamentare pentru un raport din care să rezulte dacă preşedintele a fost sau nu informat.

Tribunalul Bucureşti a decis, vineri, arestarea preventivă pentru 30 de zile a lui Mircea Băsescu, în dosarul în care este acuzat că ar fi primit 250.000 de euro de la Florin Anghel pentru ca, în urma intervenţiei sale la judecători, Bercea Mondial să scape de închisoare.

Decizia Tribunalului Bucureşti nu este definitivă şi poate fi contestată la Curtea de Apel.

Mircea Băsescu este acuzat că, în perioada 20 februarie 2011 – 22 februarie 2012, ar fi primit 250.000 de euro de la fiul lui Bercea Mondial, Florin Anghel, prin intermediul lui Marian Căpăţână, pentru a interveni la judecători să dispună o soluţie favorabilă în dosarul în care Sandu Anghel era judecat pentru tentativă de omor, respectiv că şi-a înjunghiat un nepot.

Anchetatorii susţin că, în schimbul banilor, Mircea Băsescu ar fi promis că va interveni la judecători să dispună fie condamnarea lui Sandu Anghel, zis Bercea Mondial, la o pedeapsă mai mică, fie punerea în libertate.

Scandalul a început miercuri seară, odată cu difuzarea înregistrărilor audio-video legate de cazul Bercea. Înregistrările au provocat un scandal în mediul politic de la Bucureşti. Premierul a cerut demisia şefului statului, iar Traian Băsescu a negat orice legătură, precizând, cu lacrimi în ochi, că între nevoia de consolidare a justiţiei şi reflexul firesc de a-şi apăra fratele alege consolidarea justiţiei. Purtătorul de cuvânt al şefului statului a declarat joi seară că „demisia lui Traian Băsescu ar fi cea mai mare piedică pusă justiţiei”.

 

 

blank