Premierul României Florin Cîțu se va vaccina public împotriva COVID sâmbătă, 16 ianuarie, începând cu ora 12:00, la Spitalul Universitar de Urgență Militar „Dr. Carol Davila”, în etapa a doua a campaniei de vaccinare.

Florin Cîțu s-a vaccinat împotriva COVID, la Spitalul Universitar de Urgență Militar „Dr. Carol Davila”.
Premierul României Florin Cîțu
”Foarte ușoară această vaccinare, chiar nu am simțit nimic. Nu mi-am dat seama când s-a terminat vaccinul, mă bucur că m-am vaccinat. Am văzut că românii doresc să se vaccineze. Rămânem la același obiectiv, peste 10 milioane de români vaccinați până în septembrie”, a declarat Florin Cîțu.

”Se lucrează non-stop la platformă, foarte mulți români doresc să se vaccineze. Cum vor apărea și alte vaccinuri, vom lua și mai multe ca să îi vaccinăm pe toți românii. Ținta este să ajungem la peste 10 milioane de români vaccinați, din acest motiv am luat cele opt milioane de vaccinuri. Este ținta noastră și ne vom ține de ea până în septembrie” , a mai precizat acesta.

”Am depășit momentul cel mai greu, cel al dezinformării că românii nu vor să se vaccineze. Românii vor și ne vom asigura că se vor vaccina” , a încheiat premierul.
Premierul României Florin Cîțu
Premierul României Florin Cîțu se vaccinează public împotriva COVID. Startul etapei a doua de vaccinare COVID din România a fost dat de președintele Klaus Iohannis. În cadrul acestei etape se vor vaccina persoanele peste 65 de ani, cetățenii cu grad ridicat de risc, dar și cei care lucrează în domeniile esențiale.

Astăzi, 16 ianuarie, se va vaccina public și premierul României la distanță de o zi față de președintele României. Anunțul a fost făcut de Klaus Iohannis în cadrul unei conferințe de presă, iar ulterior premierul a anunțat și ziua în care va primi prima doza a vaccinului COVID.

Premierul României se vaccinează public împotriva COVID. ”Nu am dorit nici eu nici premierul să ne băgăm în față, ar fi fost probabil mesajul greșit, dar vineri începe a doua etapă de vaccinare, în care este prevăzută vaccinarea personalul din învățământ, peste 65 de ani, cu boli cronice, dar și a personalului esențial” , a precizat Klaus Iohannis.

Klaus Iohannis s-a vaccinat public anti-Covid

Președintele României, Klaus Iohannis, s-a vaccinat anti-Covid, în fața tuturor românilor. Șeful statului a spus că vrea să se imunizeze public pentru a dovedi că serul e sigur și eficient și că nu există motive de îngrijorare.

„Tocmai m-am vaccinat. E o procedură simplă, nu doare și vreau să subliniez că acest vaccin este sigur, e eficient și recomand tuturor vaccinarea. Vaccinarea, împreună cu procedurile de restricție, ne vor scoate din pandemie. Vă mulțumesc și vă doresc tuturor multă sănătate!”, a spus președintele după vaccinare.

Citeste si...
Reprezentanții Catena: Este o tragedie. A creat împreună cu noi un brand extraordinar de puternic