Actualitate, Featured

Premierul Ludovic Orban anunță pregătirea șomajului tehnic pentru bugetari

Ludovic Orban a declarat, miercuri seara, că nu vor putea fi trimiși în șomaj tehnic bugetarii din domeniile care se află în prima linie a luptei cu coronavirusul.

Despre ceilalți bugetari, premierul a precizat că vor intra câte 15 zile pe lună în șomaj tehnic, iar celelalte 15 zile vor fi lucrătoare.

”Sunt zone publice care nu pot fi afectate, chiar avem nevoie de efectiv uman în plus: cea de sănătate, cea a MAI, zona militară, cea a Ministerului Muncii, pentru ANOFM e implicată în procesarea și oferirea șomajului tehnic, casele de pensii. Sunt sectoare publice extrem de încărcate și în care nu putem să luăm măsuri similare șomajului tehnic.

În alte sectoare aplicăm un mecanism simplu: împărțim angajații în două, jumătate lucrează 15 zile, iar 15 zile sunt într-o formă de șomaj tehnic, cu 75% din salariul de încadrare, și tot așa. Măsura este gândită și urmează să fie implementată, vom emite OUG. Va fi valabilă nu numai pentru administrația centrală, ci și pentru cea locală, inclusiv pentru cele care nu sunt sub Guvern, ci al Parlamentului sau instituții autonome.

Nu vom acorda tichete de masă celor în șomaj tehnic și doresc ca șomajul tehnic să dureze cât mai puțin și să se încheie cu reîntoarcerea la muncă. Dorim ca firmele să își reia activitatea și să cheme oamenii la muncă.”, a spus Ludovic Orban, la un post Tv.

blank