Premierul României arată că PSD este vinovat pentru bâlbele legate de deschiderea școlilor: Presiunea e rezultatul inițiativei demagogice a PSD
Actualitate, Featured

Premierul Ludovic Orban a declarat, joi, că Guvernul analizează varianta creşterii alocaţiilor copiilor

Premierul Ludovic Orban a declarat, joi, că Guvernul analizează varianta creşterii alocaţiilor, însă a arătat că nu va fi vorba de o dublare imediată a acestora, deoarece nu există resursele financiare necesare.

Premierul Ludovic Orban “Vom găsi o soluţie împreună cu Ministerul Muncii, cu Ministerul Finanţelor. Analizăm variantele pe care le avem la dispoziţie şi vom adopta o variantă care să ducă la creşterea alocaţiilor, dar nu la dublarea imediată pentru că nu există resursele financiare necesare pentru a dubla acum alocaţiile. (…) Obiectivul nostru este ca în maxim două săptămâni să adoptăm această soluţie”, a spus Orban, după o şedinţă a conducerii PNL care a avut loc în grădina sediului central al partidului.

Curtea Constituţională a României a decis miercuri că legea care anula OUG 2/2020, prin care era amânată până la 1 august dublarea alocaţiilor acordate copiilor, este constituţională.

Este vorba de o lege adoptată în Parlament, prin care a fost respinsă OUG 2/2020 adoptată la începutul anului de către Guvern, act normativ care amâna, de la 1 februarie la 1 august, intrarea în vigoare a dublării alocaţiilor pentru copii.

În luna mai peste 3,66 milioane de beneficiari au primit alocația de stat pentru copii, în sumă medie de aproape 173 de lei, conform datelor oficiale ale Ministerului Muncii.

Impactul bugetar anual pentru dublarea alocațiilor este de aproximativ 7,6 miliarde de lei, respectiv de circa 1,6 miliarde de euro, estimare bazată pe numărul de beneficiari din luna mai.


blank