Featured, Politic

Premierul Ludovic Orban a declarat că susține investiţiile în sănătate care sunt vitale pentru creşterea calităţii serviciilor medicale pentru cetăţenii

Guvernul Orban s-a reunit joi, 30 aprilie, într-o nouă ședință de guvern, prima de la anunțarea măsurilor posibile de relaxare după 15 mai. Ludovic Orban a anunţat, în debutul şedinţei, că luni va fi depus în Parlament raportul privind măsurile luate de fiecare minister în timpul perioadei de urgenţă. Miniştrii cabinetului Orban trebuie să trimită până vineri forma finală a acestor măsuri.

„Solicit fiecărui ministru să ne trimită forma finală privitor la măsurile sectoriale care au fost luate pe domeniul fiecărui ministru pentru a putea finaliza informarea solicitată de Parlament. Am primit materialul, dar sunt câteva retuşuri care trebuie făcute. Mă uit la domnul ministru al Justiţiei, sunt prea puţine măsuri care sunt incluse, noi trebuie să prezentăm un raport cuprinzător privitor la toate măsurile, pentru că până acum nu am mai informat Parlamentul. Doamna vicepremier Turcan este practic coordonatoarea realizării acestui raport şi vă rog să solicitaţi cel târziu mâine să primim forma finală astfel încât luni să putem depune raportul către Parlament”, a spus, Orban, în timpul şedinţei de Guvern.

Premierul Orban a declarat că investiţiile în sănătate sunt vitale pentru creşterea calităţii serviciilor acordate cetăţenilor. În context, el a felicitat responsabilii din ministerele Dezvoltării, Sănătăţii şi Fondurilor Europene pentru semnarea contractului în vederea realizării Spitalului Regional Craiova.

„După Iaşi şi Cluj-Napoca, iată că s-a semnat şi contractul de finanţare pentru realizarea Spitalului Regional Craiova. Aici menţionez Ministerul Dezvoltării, Ministerul Sănătăţii, Ministerul Fondurilor Europene care au tratat cu maximă seriozitate procedurile pentru construcţia acestor spitale şi îi felicit pentru faptul că avem semnate contractele de finanţare în condiţiile în care este evident pentru toată lumea că investiţiile în infrastructura de sănătate sunt vitale pentru creşterea calităţii serviciilor de sănătate care sunt acordate către cetăţenii României”, a spus Ludovic Orban.

„Am fost azi la Iași, alături de o echipă entuziastă de medici și asistente care au plecat pentru 15 zile ca să trateze pacienții din Republica Moldova și să sussțină sistemul medical greu încercat de acolo. Ne-am angajat să facem donația către Republica Moldova. Pregătim la Ministerul Economiei un act normativ pentru a asigura stimulente pentru companiile mari, pentru garantarea capitalului de lucru și pentru investiții”.

Premierul a fost anunțat că a fost finalizat Ordinul realizat de Ministerului Sănătății pentru decontarea cheltuielilor avute de primării cu persoanele vulnerabile aflate în izolare la domiciliu:

„Decontarea cheltuielilor făcute de autoritățile locale pentru persoanele vulnerabile aflate în izolare la domiciliu se va putea face începând de săptămâna viitoare. Aveți grijă să decontați și pentru spațiile de carantinare și pentru personalul carantinat”, a precizat Ludovic Orban.

Solicit fiecărui ministru să ne trimită forma finală privitor la măsurile luate în perioada de criză pentru a finaliza informarea solicitată de Parlament. Doamna Raluca Turcan va centraliza toate aceste măsuri. Așteptăm cel târziu mâine forma finală, iar luni să depunem raportul în Parlament” – Ludovic Orban

Premierul Orban a declarat că data de 15 mai nu va reprezenta momentul în care deplasarea între localități va fi eliberată total. Încă nu au fost luate deciziile finale de relaxare pentru data anunțată, însă specialiștii analizează fiecare activitate care ar putea provoca răspândirea coronavirusului.

Premierul Ludovic Orban a declarat miercuri că Guvernul va continua să susțină plata șomajului tehnic pentru companiile ai căror angajați nu pot reveni la muncă, chiar dacă după data de 15 mai ar putea fi ridicată starea de urgență. Șomajul tehnic în valoare de 75% din salariu este plătit de stat pe durata stării de urgență, conform ordonanței de urgență 32/2020.

Proiectele de acte normative adoptate în cadrul ședinței Guvernului din 30 aprilie 2020
I. PROIECTE DE LEGI
1. PROIECT DE LEGE pentru modificarea și completarea Legii nr. 184/2001 privind organizarea și exercitarea profesiei de arhitect”

II. ORDONANŢE DE URGENŢĂ
1. ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ pentru modificarea și completarea alin. (1) și (5) ale art. 8 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 43/2020 pentru aprobarea unor măsuri de sprijin decontate din fonduri europene, ca urmare a răspândirii coronavirusului COVID-19, pe perioada stării de urgenţă
2. ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ privind unele măsuri financiare în vederea finalizării proiectelor fazate finantate din fondurile Uniunii Europene aferente perioadei de programare 2014 – 2020
3. ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ pentru stabilirea unor măsuri suplimentare în domeniul protecției sociale în contextul situației epidemiologice determinate de răspândirea coronavirusului SARS-CoV-2
4. ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ pentru organizarea și desfășurarea unor campanii de informare publică în contextul situației epidemiologice determinate de răspândirea COVID-19
5. ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ pentru completarea Legii cadastrului și a publicității imobiliare nr. 7/1996 și pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ

III. HOTĂRÂRI
1. HOTĂRÂRE pentru completarea art. 4 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 336/2018 privind aprobarea Programului pentru stimularea angajării tinerilor în sectoarele agricultură, acvacultură și industrie alimentară, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 325/2019
2. HOTĂRÂRE pentru completarea art. 14 din Hotărârea Guvernului nr. 748/2018 privind instituirea unei scheme de ajutor de stat pentru reducerea accizei la motorina utilizată în acvacultură
3. HOTĂRÂRE privind aprobarea Programului naţional apicol pentru perioada 2020 – 2022, a normelor de aplicare, precum şi a valorii sprijinului financiar
4. HOTĂRÂRE privind aprobarea Planului naţional de paturi pentru perioada 2020 – 2022
5. HOTĂRÂRE pentru modificarea și completarea Statutului Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 972/2006
6. HOTĂRÂRE pentru modificarea şi completarea titlului VII “Taxa pe valoarea adăugată” din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 1/2016
7. HOTĂRÂRE privind aprobarea bugetului de venituri şi cheltuieli pentru anul 2020 al Regiei autonome „Monetăria statului”, aflată în subordinea Băncii Naţionale a României
8. HOTĂRÂRE pentru modificarea şi completarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 40/2015 privind gestionarea financiară a fondurilor europene pentru perioada de programare 2014-2020, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 93/2016
9. HOTĂRÂRE pentru modificarea și completarea anexei nr. 1 la Hotărârea Guvernului nr. 323/1996 privind aprobarea Programului special pentru sprijinirea dezvoltării economico-sociale a unor localități din Munții Apuseni
10. HOTĂRÂRE privind modificarea anexei nr. 10 la Hotărârea Guvernului nr. 1705/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului, pentru unele bunuri aflate în administrarea oficiilor de cadastru şi publicitate imobiliară
11. HOTĂRÂRE pentru modificarea şi completarea Hotărârii Guvernului nr. 1867/2005 privind stabilirea cuantumului şi condiţiilor de acordare a compensaţiei lunare pentru chirie cadrelor militare în activitate din Ministerul Apărării Naţionale
12. HOTĂRÂRE privind aprobarea unor modificări şi completări în inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului aflate în administrarea Ministerului Apărării Naţionale, situate în judeţele Cluj, Alba, Braşov, Timiş şi Municipiul Bucureşti
13. HOTĂRÂRE privind aprobarea bugetului de venituri şi cheltuieli pe anul 2020 pentru Societatea Naţională a Apelor Minerale S.A., aflată sub autoritatea Ministerului Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri
14. HOTĂRÂRE privind aprobarea bugetului de venituri şi cheltuieli pe anul 2020 pentru Societatea Naţională a Sării S.A, aflată sub autoritatea Ministerului Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri
15. HOTĂRÂRE pentru modificarea Hotărârii Guvernului nr. 1438/2009 privind organizarea și funcționarea Oficiului de Compensare pentru Achiziții de Tehnică Specială
16. HOTĂRÂRE privind actualizarea descrierii tehnice, a valorii de inventar şi transmiterea unui bun imobil aflat în domeniul public al statului, din administrarea Ministerului Culturii în administrarea Muzeului Naţional „Brătianu”
17. HOTĂRÂRE privind actualizarea valorii de inventar pentru unele immobile aflate în domeniul public al statului şi administrarea Ministerului Afacerilor Interne – Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Anghel Saligny” al județului Vrancea
18. HOTĂRÂRE privind modificarea şi completarea anexei nr.43 la Hotărârea Guvernului nr.1705/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului
19. HOTĂRÂRE pentru modificarea și completarea Hotărârii Guvernului nr. 519/2014 privind stabilirea ratelor aferente reducerilor procentuale/corecțiilor financiare aplicabile pentru abaterile prevăzute în anexa la Ordonanța de urgență a Guvernului nr.66/2011 privind prevenirea, constatarea și sancționarea neregulilor apărute în obținerea și utilizarea fondurilor europene și/sau a fondurilor publice naționale aferente acestora
20. HOTĂRÂRE pentru aprobarea plafoanelor alocate măsurilor de sprijin cuplat în sectorul vegetal pentru anul de cerere 2019
21. HOTĂRÂRE privind declanșarea procedurilor de expropriere a tuturor imobilelor proprietate privată care constituie coridorul de expropriere al lucrării de utilitate publică de interes național „Autostrada de centură București, sector Centura Sud km 52+770 – km 100+900”, pe raza localităților Glina, Cernica, Popeşti Leordeni, Berceni, Vidra, Clinceni, Ciorogârla, din județul Ilfov
22. HOTĂRÂRE pentru modificarea Anexei la Hotărârea Guvernului nr. 1017/2018 pentru aprobarea Normelor metodologice privind modalitatea de acordare a drepturilor la transport interurban gratuit persoanelor cu handicap
23. HOTĂRÂRE pentru suplimentarea bugetului Ministerului Sănătății din Fondul de rezervă bugetară la dispoziția Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pe anul 2020, în vederea acordării de către România a unui ajutor umanitar extern, cu titlu gratuit, pentru Republica Moldova
24. HOTĂRÂRE privind alocarea unei sume din Fondul de rezervă bugetară la dispoziția Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pe anul 2020, pentru Orașul Răcari, județul Dâmbovița
25. HOTĂRÂRE privind organizarea și funcționarea Ministerului Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației

IV. MEMORANDUMURI
1. MEMORANDUM cu tema: Mandatarea Comitetului de investiții desemnat de Guvernul României pentru a coordona activitatea Fondului de Participare JEREMIE să negocieze termenii și condițiile unui nou Acord de finanțare între Guvernul României și Fondul European de Investiții privind continuarea gestionării de către FEI a fondului de participare JEREMIE în România, prin înlocuirea Acordului de Finanțare JEREMIE între Guvern și FEI din 19.11.2013, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 916/2013, cu modificările și completările ulterioare (Acord) și semnarea Acordului, în limitele mandatului aprobat
2. MEMORANDUM cu tema: Donarea unor bunuri de uz sanitar aparținând domeniului privat al statului, aflate în administrarea Ministerului Apărării Na ționale, către Ministerul Apărării al Republicii Moldova, în contextul prevenirii și combaterii infectării cu virusul SARS-CoV-2
3. MEMORANDUM cu tema: Măsuri necesare operaționalizării Fondului de Tranziție Echitabilă (Just Transition Fund)
4. MEMORANDUM cu tema: Aprobarea încheierii acordului de furnizare de servicii de către Google LLC în vederea promovării informațiilor din surse autorizate referitoare la criza COVID-19 în România

V. NOTE
1. NOTĂ cu tema: Aprobarea transmiterii de către Guvern, prin Secretariatul General al Guvernului, a unei cereri către Consiliul Județean Gorj, privind emiterea unei hotărâri care are ca obiect transmiterea imobilului, compus din patru clădiri și terenul aferent în suprafață măsurată de 1.473 mp (din acte de 1.440 mp), situat în municipiul Târgu Jiu, str.Victoriei nr.24, județul Gorj, din domeniul public al județului Gorj în domeniul public al statului, în vederea dării lui în administrarea Universității Constantin Brâncuși din Târgu Jiu, instituție aflată în coordonarea Ministerului Educației și Cercetării
2. NOTĂ referitoare la declarația privind utilizarea pactului ecologic european ca element cheie în planul de recuperare a Uniunii Europene după pandemia COVID -19

VI. PUNCTE DE VEDERE
1. PUNCTE DE VEDERE ale Guvernului referitoare la 17 propuneri legislative
2. PUNCTE DE VEDERE ale Guvernului cu privire la 12 propuneri legislative
3. PUNCT DE VEDERE al Guvernului referitor la propunerea legislativă pentru organizarea şi funcţionarea Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Mediu, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, inițiată de domnul deputat USR Stelian Cristian Ion împreună cu un grup de parlamentari USR

 

blank