Actualitate, Featured

Premierul Ludovic Orban: 15 mai ar putea fi dată redeschiderii școlilor

Premierul Ludovic Orban a declarat, marţi seară, că anul şcolar va fi încheiat, iar elevii şi studenţii vor susţine examenele. Premierul afirmă că activitatea ar putea fi reluată după 15 mai.

”Anul şcolar va fi încheiat. Adică elevii îşi vor da toate examenele care se dau la sfârşit de an. La fel, studenţii îşi vor da toate examenele. Încercăm, sigur, dacă după 15 mai lucrurile vor fi în regulă, putem să dăm drumul la activitatea şcolară”, a declarat, marţi seară, premierul Ludovic Orban.

Acesta a afirmat că profesorii vor trebui să se mobilizeze după vacanţa şcolară să intensifice predarea online până când se vor putea redeschide şcolile.

”De asemenea, trebuie să fie pregătite examenele care se dau cu cea mai mare seriozitate”, a mai spus premierul.

Ministrul Educaţiei Monica Anisie a declarat marţi că a semnat ordinul referitor la programa pentru Evaluarea Naţională şi Bacalaureat şi că acestea se vor susţine pe baza materiei predate în primul semestru al anului şcolar.

Anisie a mai afirmat că, în funcţie de momentul în care este ridicată starea de urgenţă, examenele ar putea fi susţinut în luna iulie.

De ce a fost nevoie de prelungirea stării de urgență

Prelungirea stării de urgenţă este absolut necesară pentru că România este încă în faza răspândirii virusului în comunitate şi, potrivit prognozelor, vârful epidemiei va fi între 20 aprilie şi 5 mai, a declarat prim-ministrul Ludovic Orban.

“Suntem încă la faza răspândirii virusului în comunitate, pentru că deşi numărul de îmbolnăviri zilnice este în ultima perioadă la un nivel care în mod clar arată justeţea măsurilor pe care le-am luat, există în continuare riscul de răspândire. Doar prin intermediul menţinerii stării de urgenţă putem să aplicăm măsurile de reducere a riscului de transmitere a epidemiei, măsurile care ţin de statul acasă, de restrângerea deplasărilor în afara domiciliului, de asemenea, toate celelalte măsuri restrictive care împiedică să se realizeze, practic, aglomerări în care să fie crescut riscul de transmitere”, a transmis Orban.

 

blank