Premierul Italiei, Giuseppe Conte, şi-a prezentat marţi demisia, înaintea unei moţiuni de cenzură generate de disensiunile din coaliţia guvernamentală, relatează site-ul agenţiei ANSA, citat de Mediafax.

„Dragă Matteo Salvini, ar fi trebuit să retragi miniştrii din Guvern. Eu aş fi fost avocatul poporului, dar din cauza acestei acţiuni Guvernul acesta se încheie aici, voi merge la preşedintele ţării pentru a-i oferi demisia mea din funcţia de prim-ministru”, a declarat Giuseppe Conte în Parlament înaintea dezbaterii moţiunii de cenzură iniţiate de partidul Liga Nordului (extremă-dreapta).

Demisia lui Conte îi va permite preşedintelui Sergio Mattarella să declanşeze consultări cu partidele politice, pentru a stabili dacă pentru formarea unui nou guvern este posibilă alcătuirea unei noi majorităţi parlamentare sau sunt necesare alegeri anticipate.

Citeste si...   Cu trimitere de la oncolog, bucureştenii vor beneficia de teste genetice decontate de Primăria Capitalei

Liderul Ligii, vicepremierul şi ministrul de interne Matteo Salvini, a cerut alegeri anticipate, cu trei ani şi jumătate înainte de termen, fiind încrezător că popularitatea în creştere indicată de sondajele de opinie îi va permite să rămână la putere şi să trimită M5S în opoziţie.

Pe de altă parte, surse politice au declarat marţi agenţiei Reuters că Partidul Democrat, aflat acum în opoziţie, a avut un dialog iniţial bun cu M5S, alături de care ar putea forma o nouă coaliţie guvernamentală.