Premierul ​Ludovic Orban a declarat că majorarea alocaţiilor şi a pensiilor depinde de evoluţia economică, precizând că nu este 100% sigur că pensiile vor crește cu 40 la sută în septembrie 2020.

Orban, despre dublarea alocațiilor
Referitor la dublarea alocaţiilor, amânată la ultima şedinţă de Guvern până la 1 august, după rectificarea bugetară, tocmai pentru a fost găsite fondurile necesare, premierul a afirmat: ”E cert că le creştem. Vedem cum o vom face atunci când ne apropiem de termenul de rectificare a bugetului”.

El a calificat legea de dublare a alocaţiilor drept ”o răzbunare a PSD”.

Orban: „Nu e 100% asta”

De evoluţia economică depinde şi majorarea pensiilor. Întrebat, dacă acestea vor creşte cu 40% din septembrie, Orban a răspuns: „Nu e 100% asta”.

Citeste si...  Unde lucrează Ludovic Orban

„Banii sunt prevăzuţi, dar totul depinde de cum evoluează economia, dacă reuşim să asigurăm un trend economic solid, o creşte eco consolidată, să relansăm investiţiile să îmbunătăţim colectarea”, a explicat premierul, potrivit News.ro.

„Vom creşte pensiile cu siguranţă, dar nu vom lua o decizie care să afecteze evoluţia economiei pe termen lung. Vom creşte şi alocaţiile, vom încerca să asigurăm o creştere cât mai mare. Sper să nu vină şi o criză economică. Ne va pune într-un impas extrem de grav, pentru că în ultimii 3 ani s-a dezechilibrat grav economic românească”, a adăugat Orban.