Featured, Politic

Premieră în învățământul românesc. Ce prevede legea manualului școlar

Ministerul Educaţiei va controla direct, editarea şi tipărirea manualului unic, iar acesta va ajunge la elevi în varianta tipărită, numai dacă părinţii ori profesorii, îl vor solicita cu 6 luni înainte de începerea anului şcolar.

Experţii în educaţie, profesori renumiţi, dar şi elevii, consideră că manualul este o falsă problema, care nu rezolva criza din învăţământul românesc.

Maria Istvan: ”Învăţământul nu mai ţine pasul cu noi, ne oferă informaţii de care nu avem nevoie, mai ales atunci când un elev ştie ce vrea să facă, dacă vrea să fie artist nu are nevoie de matematică.”

Aşa vede Maria, şcoala după 12 ani de studiu. Şi nu e singura.

Problemele acestor elevi, crede ministrul Educaţiei Liviu Pop, vor fi rezolvate de noua lege a manualului şcolar, aflată în dezbatere publică. Cei care i se opun cred însă că eliminarea auxiliarelor este o greşeală.

Profesor Florina Rogalski: ”Această lege e făcută exclusiv pentru că Pop cu echipa doreşte să ne întoarcem cu 27 de ani în urmă şi să avem pe băncile elevilor manuale unice la fiecare disciplină, astfel încât să uniformizăm personalitatea profesorului şi elevului.”

Ca să ieşim din impas, profesorul Florin Colceag, supranumit şi ”antrenorul de genii”, crede că tot sistemul ar trebui regândit.

Am putea urma exemplul Finlandei, unde copiii nu mai au manuale, iar profesorii îşi organizează orele după personalitatea elevilor.

Manualul trebuie să fie interesant, nu mort. Câţi elevi deschid manualul? Asta ar trebui să fie scopul: educarea personalității copilului. Dacă ei nu au personalitate bine formată nu-i orientăm spre ce trebuie”.

Deocamdată, legea manualului şcolar rezumă în trei pagini modul în care acesta va fi redactat şi cum va putea fi comandat.

Legea prevede că manualele vor fi oferite gratuit elevilor în format PDF, digital interactiv sau pe hârtie, însă îl va primi în mână doar dacă părintele, elevul sau profesorul face o solicitare scrisă înainte cu 6 luni de începerea anului şcolar.

În şedinţa de Guvern, şi premierul a cerut detalii.

În urma consultării publice, Ministerul Educaţiei Naţionale va transmite spre aprobare Parlamentului României varianta finală a proiectului.

blank