Actualitate

Premier strain lovit cu pietre în cap: ‘Tentativă de asasinat’

Ministrul de interne sârb a calificat sâmbătă drept „tentativă de asasinat” incidentul de la ceremonia organizată cu prilejul împlinirii a 20 de ani de la masacrul de la Srebrenica, de unde prim-ministrul Aleksandar Vucic a fost alungat cu pietre şi huiduieli de mulţime, relatează Reuters.
aleksandarvucic
Agenţia de ştiri sârbă Tanjug a scris că Premierul sârb Aleksandar Vucic a fost atins la cap de o piatră aruncată de unul dintre participanţii la ceremonia de comemorare şi că i s-au spart ochelarii. Premierul sârb a părăsit în fugă cimitirul memorial, înconjurat de agenţii serviciului său de pază.
„Este un atac scandalos şi pot spune că poate fi perceput ca o tentativă de asasinat”, a declarat Nebojsa Stefanovic pentru postul sârb de televiziune Pink. „Bosnia nu a reuşit să asigure nici măcar condiţiile minime pentru siguranţa prim-ministrului”, a adăugat ministrul sârb de interne.
La rândul său, şeful diplomaţiei sârbe, Ivica Dacic, a condamnat ‘un atac asupra întregii Serbii’.
blank