Prefectul Capitalei Bucureștiul intră în scenariul roșu după ce, în premieră de la declanșarea crizei sanitare, a fost depășit pragul de 3 cazuri de COVID la mia de locuitori.

În consecință, școlile, restaurantele, teatrele și cinematografele se vor închide. Iar masca de protecție devine obligatorie peste tot, inclusiv în spațiile publice deschise.

Toate deciziile vor fi bătute în cuie la întrunirea Comitetului Municipal pentru Situații de Urgență (CMSU), programată astăzi la ora 15.00.

Restricțiile privind școlile vor fi în vigoare pentru următoarele două săptămâni, a declarat premierul Ludovic Orban, chiar dacă, în acest interval, rata de incidența va scădea.

Pentru că nu mai sunt locuri libere în unitațile medicale pentru cei infectați, spitalul Colentina din Capitală va deveni spital COVID.

La nivelul întregii țări, în doar 24 de ore s-au îmbolnăvit alți 3.920 de romani, iar numărul celor de la terapie intensivă a ajuns la 749.

Premierul Orban: Activităţile creşelor şi afterschool-urilor nu vor fi afectate

Premierul Ludovic Orban a declarat, luni, că reglementările privind scenariul roşu al şcolilor din Bucureşti se referă la preşcolari şi grădiniţă, iar restricţiile nu vor afecta creşele şi afterschool-urile.

”Reglementările privitoare la situaţia modului de organizare a procesului educaţional se referă la învăţământ şi la preşcolari, adică la grădiniță. Cele două trepte, 1 şi 3 la mie, nu afectează desfășurarea altor activităţi, cum sunt activităţile în creşe şi activitățile în afterschool-uri. Nu fac obiectul reglementării. Odată cu organizarea cursurilor online, afterschool-ul, normal, nu prea mai poate să funcţioneze, pentru că dacă elevii nu se duc la școală și participă online la procesul educațional și afterschool-ul nu va mai putea
funcționa, dar afterschool-urile şi creşele, aceste activități nu sunt în cadrul
reglementărilor.”, a afirmat Orban.



El a mai arătat că după cele 14 zile se va face o evaluare, iar în cazul în care indicele de referinţă în cazul îmbolnăvirilor cu noul coronavirus scade sub 3 la mia de locuitori, activităţile restricţionate vor fi reluate.

“Se va face evaluarea, tot în acelaşi mod, a numărului de cazuri pe ultimele 14 zile, pentru că din această cauză se instituie pe o perioadă de 14 zile, acest set de măsuri aferente depăşirii indicelui de 3 la mie şi în cazul în care indicele cade sub 3 la mie, automat se reiau activităţile care au fost sub restricţie cât timp indicele a fost de 3 la mie. Nu am considerat că se poate relua activitatea într-un timp mai scurt de 14 zile. (…) Am considerat că trebuie să curgă un interval de 14 zile pentru că toate aceste măsuri să dea efecte în ceea ce priveşte oprirea răspândirii virusului”, a afirmat Orban.


Școala se face doar online în scenariul roșu


În scenariul roșu, niciun copil nu va mai merge la școală sau la grădiniță. Lecțiile se vor face exclusiv online.

Este, așadar, situația Capitalei, după ce duminică au fost înregistrate încă 770 de noi cazuri de îmbolnăvire.

Asta înseamnă că rata de incidența a ajuns la 3.02 cazuri la mia de locuitori.

monica
Ministrul Educației l-a contrazis pe prefectul Capitalei


Ministrul Educaţiei Monica Anisie, l-a contrazis, luni, pe prefectul Capitalei, Gheorghe Cojanu, care a susţinut că decizia referitoare la desfăşurarea cursurilor revine Ministerului Educaţiei şi Ministerului Sănătăţii.

Anisie a afirmat că este ”o neînţelegere”.

”Cred că a fost o neînţelegere. Prevederile legale sunt clare, Şi în judeţe, deciziile au fost luate de comitetele judeţene pentru situaţii de urgenţă. Mai avem şi alte localităţi în scenariul roşu în care a fost urmată aceeaşi procedură”, a declarat ministrul Educaţiei.


Citeste si...
Iată ce spune ministrul Agriculturii despre decizia marilor retaileri de a creşte preţul produselor de bază