Actualitate, Stiri

PREDARE DE MANDAT. Consilierii lui Klaus Iohannis discută la Cotroceni cu oamenii lui Traian Băsescu

Discuţiile privind predarea mandatului de preşedinte au început la Cotroceni. Staff-ul lui Klaus Iohannis se află, miercuri, la Palatul Cotroceni, unde discută cu consilierii lui Traian Băsescu despre calendarul tranziţiei şi predarea mandatului, informează România TV.

iohannis_basescu_91098400

Totodată, cele două staff-uri pregătesc întâlnirea dintre Klaus Iohannis şi Traian Băsescu care ar urma să aibă loc în perioada următoare.

Preşedintele Traian Băsescu anunţa, vinerea trecută, la Curtea Constituţională (CCR), că este pregătit să predea mandatul de şef al statului noului preşedinte ales Klaus Iohannis şi că va fi la dispoziţia acestuia până pe 21 decembrie pentru orice „transfer de informaţie”.

„Sunt foarte pregătit să-l predau ( mandatul – n.r). Vom stabili un proces de derulare a tranziţiei în care consilierii mei stau la dispoziţia viitorilor consilieri ai dlui Iohannis, iar eu la dispoziţia domnului preşedinte Iohannis până pe 21 decembrie pentru orice transfer de informaţie”, a declarat Băsescu.

În cadrul ceremoniei de la CCR, Băsescu spunea că îi va transfera noului preşedinte ales, în această perioadă de tranziţie, toate dosarele importante, acelaşi lucru urmând să îl facă şi consilierii săi.

„Sigur, nu va fi uşor mandatul dumneavoastră, domnule preşedinte ales, vă voi transfera tot ceea ce ştiu, aşa cum am stabilit, într-o perioadă de tranziţie, care începe astăzi”, i-a transmis Traian Băsescu lui Klaus Iohannis.

Şeful statului a menţionat că această perioadă de tranziţie este o noutate a mandatului prezidenţial.

„Îmi aduc aminte, cu domnul preşedinte Iliescu schimbul s-a făcut pur şi simplu în 15 minute, am schimbat locatarul de la Cotroceni”, a adăugat el.

Traian Băsescu a ţinut să precizeze că acum, prin organizarea timpurie a alegerilor, există posibilitatea unei perioade de tranziţie, în care fiecare consilier, pe domeniul lui, să transfere dosarele.

„Eu însumi voi transfera dosarele importante către domnul preşedinte Klaus Iohannis”, a afirmat Băsescu.

blank