Actualitate

Poziție tranșantă a României în ceea ce privește viitorul buget al Uniunii Europene alocat agriculturii și dezvoltării rurale

Europarlamentarul Gabriela Zoană, vicepreședinte al Comisiei pentru agricultură și dezvoltare rurală (AGRI) din cadrul Parlamentului European, a susținut ferm poziția României în ceea ce privește bugetul alocat Politicii Agricole Comune după 2020.

”Consider că este absolut necesară egalizarea subvențiilor între toți agricultorii europeni, indiferent de țara de proveniență, astfel încât un fermier român să primească aceeași subvenție ca un fermier francez sau german, de exemplu. Rațiunea pentru care cuantumul subvențiilor a fost stabilit diferit nu mai subzistă – în acest moment combustibilul, pesticidele și forța de muncă generează aproximativ aceleași costuri în Estul Europei ca și în restul Uniunii Europene”, a declarat Gabriela Zoană în plenul dezbaterilor ce au avut loc ieri în Comisia AGRI pentru stabilirea poziției Parlamentului European în vederea încheierii acordului privind Cadrul Financiar Multianual 2021-2027.

blank