Featured, Life

Poveștile halucinante ale consumatorilor de cocaină

Doi bărbați închiși pentru consum, deținere și trafic de cocaină au prizat, în câțiva ani bani cu care și-ar fi construit vile. Recunosc că dacă nu ar fi fost prinși erau consumatori în continuare, dispuși la sacrificiul suprem – cariera de avocat sau cea mai frumoasă familie nu mai contau absolut deloc pentru ei.

Totul pentru că – spun cei doi – senzația din momentul asimilării drogului e similară cu 1000 de orgasme. Dan Moș are 41 de ani și stă de mai bine de un an la pușcărie cu o condamnare de cinci ani.
”Intrasem într-un anturaj cu oameni de afaceri italieni. Mergeam la petreceri și consumam. Simțeam că trăiesc. Aveam bani, femei, distracție și lumea era la picioarele mele”, poveștește bărbatul.
Dan Moș a fost zece ani inspector financiar a Primăria Arad. E căsătorit și are doi copii. Sara are 7 ani, Alex, băiatul, 3. ”Singurul lucru care îmi lipsea acasă era că soția mea nu prea ieșea la distracții. Așa mi-am format grupul acesta de prieteni, din anturajul cu italienii. Între timp renunțasem la jobul din primărie și am construit o fermă, accesând și fonduri. În paralel îmi făcusem și autorizație de taximetrist ca să pot pleca cu motiv de acasă – spuneam că am clienți italieni pe care îi duc la aeroport sau la întâlniri de afaceri”, povestește bărbatul.

Nu era departe de adevăr – împreună cu clienții străini a început să prizeze. L-am întrebat ce a simțit prima data când a prizat. Ezită. Îl ajută colegul de detenție. ”Numai pudoarea mă oprește să spun. Înmulțește cu 1000 ceea ce simți când faci sex”, spune Dan Moș.

”Înainte de arestare prizam o dată la două zile. La fiecare petrecere consumam, în patru oameni cam 10 grame. Era wow, era euforie, era tot”, își amintește Dan. Nu credea niciun moment că e dependent deși recunoaște că ”mă simțeam slab când nu aveam. Cocaina e un drog de fițe. Un gram costă 100 de euro. Nu e așa facil de obținut, inclusiv din cauza costului. În perioada aia nu îmi lipsea nimic, financiar pentru mine nu era o problemă să îmi cumpăr dozele”.

În anul în care a stat după gratii a făcut un calcul sumar legat de banii cheltuiți pe droguri – peste 10000 de euro.

Un alt consumator, Corneliu Mazilu trebuia să fie deja avocat de success cu clienți. De zece ani e închis la penitenciarul ”Popa Șapcă” din Timișoara. A fost acuzat de consum și trafic de droguri de mare risc. Mai exact, cocaină. E și ciudat să îl vezi – are o mina liniștită, ceas masiv de firmă la mână. De fapt viața îi rezervase două trasee – unul în care devenea avocat ( dar a fost prins cu droguri în anul II de facultate) altul în care fugea în Africa cu pașaport fals. A ales a treia variantă – pușcăria. Cu șansa de a-și reîncepe viața ”curat” la peste 30 de ani. Cu drogurile a început devreme. La 16 ani. ”Eram în anturajul unei trupe hip-hop. Așa am început să fumez marijuana. După șase luni am trecu pe pastile. Voiam ceva mai tare și Ecstasy era ceea ce aveam nevoie – credeam eu. M-au ținut tot vreo șase luni după care am început să consum cocaină. Inițial era vorba de consum de distracție, în week-end-uri, după jumătate de an consumam de două ori pe săptămână, apoi vă imaginați ce a urmat. Aveam trei ani de consum când m-au prins”, povestește Corneliu. Era într-o companie select – el viitor avocat, un actor de la Teatrul Național București, un medic. Șocul a fost atât de mare – pentru că niciodată nu luase în calcul faptul că poate fi prins – încât nu a mai apucat să simtă sevrajul deși imediat a renunțat la consum. ”Toată lumea vorbește de sevraj, dar la cocaină sau pastile nu e ca la heroină. Nu am trecut prin așa ceva. Poate a fost șocul prea mare, nu am mai consumat. Deși, dacă nu mă prindeau, cu siguranță aș fi consumat și acum”, povestește tânărul.

Nu regretă nicio clipă faptul că a ajuns la pușcărie. Spune că ține de viață – e o lecție pe care trebuia să o asimileze. A fost condamnat la 16 ani de detenție dar, pentru bună purtare, anul viitor va putea ajunge în fața unei comisii rogatorii și poate fi liber din nou. Nu regretă nici faptul că, după ce fusese condamnat și a avut ocazia să fugă din țară, nu a făcut-o. ”Eu provin dintr-o familie bună, în care banii nu au fost niciodată problematici. Mama era contabilă, tata avea firme, eram singurul copil și nu mi-a lipsit nicidată nimic. Nu mi-au lipsit niciodată banii de droguri. După ce am fost prins, procesul a durat trei ani iar după condamnare am primit pașaport fals unguresc și urma să fug în Germania, de acolo în Spania și mai departe în Africa. Ce părinte nu face orice pentru copilul lui? Tata nu putea concepea ideea că unicul său fiu va face pușcărie. Îmi amintesc că voiam să fug, am plecat cu ai mei spre Germania, și, într-o parcare din Viena am avut o discuție cu mama care mi-a spus că pentru orice faptă există un preț. Acolo, atunci m-am hotărât să vin înapoi acasă și să mă predau. Nu regret, pentru că abia în pușcărie am înțeles ce e esențial în viață”, mai spune Corneliu.

blank