Un bal de 1 mai al anului 1939. La prima vedere ceva banal. Dar… Aici avea să se înfiripe dragostea între Elena şi Nicolae Ceauşescu.
Uneori, destinul capătă aspecte nebănuite. Ce probabilitate există ca un adolescent să locuiască, la un moment dat, pe o stradă pe care s-au perindat personaje care, mai târziu, nu numai că vor deveni parte din viaţa lui, dar îi schimbă chiar destinul? Pantelie Tuţuleasa, cineast şi fost operator de film al familiei Ceauşescu, îşi aminteşte de Strada Veseliei – locul unde, la 1 Mai 1939, Lenuţa Petrescu (viitoare tovarăşa Elena Ceauşescu) devenea Regina Balului. Se spune că la acest bal avea să se înfiripe cu adevărat „idila muncitorească” între ea şi tânărul comunist Nicolae. Istoricul Ion Petcu precizează în cartea sa „Ceauşescu – un fanatic al puterii, Biografie neretuşată“ (Editura Românul, 1994), că prima întâlnire dintre cei doi ar fi avut loc mai devreme, respectiv pe 1 aprilie 1939. La acea dată, Nicolae a fost la Cercul cultural al breslei din îmbrăcăminte, „unde a fost prezentă şi tânăra Lenuţa Petrescu, ţesătoare la fabrica Jaqard“.
Să o luăm sistematic. Înainte de cel De-al Doilea Război Mondial, românii sărbătoreau 1 Mai cum se sărbătoreşte şi în prezent: iarbă verde, mici, bere, petreceri dansante. Un document al Siguranţei consemnează că Elena Petrescu a ieşit Regina Balului la una dintre petrecerile organizate în Bucureşti, pe 1 Mai 1939, pe Strada Veseliei din Ferentari.
„Ei doi s-au învârtit…”
„În acest mare cartier, cu bune şi rele, cu zile frumoase şi uneori triste, mi-am consumat 17 ani din propria viaţă, în mare parte sub atenta îndrumare a mătuşii mele după tată, care purta un nume frumos: Nataliţa”, spune domnul Tuţuleasa, acum octogenar. „A fost o întâmplare să stau exact acolo. Eu ştiu că ea, Elena Ceauşescu, a copilărit prin partea aceea a locului, nu neapărat în Veseliei. De fapt, ei doi (ea şi Nicolae Ceauşescu) s-au învârtit prin Uranus, Dealul Spirii, Rahovei, Ferentaria-cum îmi place mie să-i spun acelui cartier. Şi e normal să se fi învârtit pe acolo, pentru că era o zonă mai dezvoltată a muncitorilor. Acolo erau Uzinele Vulcan, Wolf, Zimmer, Ţesătoriile Reunite, Industria Iutei, Fabrica de Uleiuri Phoenix, Metalurgia Manotehnica. Era zonă industrială mai dezvoltată, solicita şi mână de lucru ieftină”.
Pantelie Tuţuleasa a venit la vârsta de 17 ani din comuna Argetoaia, judeţul Dolj, la Bucureşti, în Ferentari. Mătuşa sa, Nataliţa, stătea acolo şi lucra la fabrica de ţesături, fabrică la care se va angaja şi el. „Am stat în zona Ferentari (cu pestriţa ei stradă a Veseliei) până la vârsta de 34 de ani”… Nu se ştie cât de mult a contat, mai târziu, pentru Elena şi Nicolae Ceauşescu faptul că şi-au petrecut tinereţea prin Ferentari. Crede că a avut vreo legătură faptul că a devenit cameramanul familiei Ceauşescu cu faptul că a stat în acea zonă, că avea „origine sănătoasă”?
„Ei au venit mai târziu în faţa aparatului meu de filmat. Eu am început profesiunea de cineast în ’55, Ceauşescu a venit la putere in ’65. Aveam deja zece ani de meserie. Nu cred că era important faptul că aveam origine sănătoasă, ci faptul că făceam parte din cea dintâi promoţie şcolită pe un anumit culoar al cinematografiei: aveam două meserii – operator de luat vederi (pe plan larg se spune cameraman) şi regizor de film”.
Marele moment de glorie
Potrivit istoricilor, unul dintre marile momente ale activităţii tânărului revoluţionar Ceauşescu, care a fost şi cea mai mare operaţie de falsificare a biografiei reale, l-a reprezentat mitingul de la 1 Mai 1939. Pe atunci, breslele organizau de 1 Mai sărbători câmpeneşti, baluri, alte activităţi. La un asemenea bal, organizat de bresle, Elena Petrescu devenea Regină, iar la bal a participat şi Nicolae Ceauşescu. „Se spune că atunci a fost cu adevărat dragoste la prima vedere”, subliniază Tuţuleasa. Fata îi „convenea” lui Nicolae: tânără, din punctul lui de vedere frumoasă, şi mai ales…membră a organizaţiei tineretului comunist.
La 1 Mai 1939 a fost organizat de către bresle şi un marş, care a pornit de la Piaţa Romană. S-a mers pe Calea Victoriei, la Palatul Regal, pentru a-l ovaţiona pe Regele Carol al II-lea. Regele a salutat mulţimea care îl ovaţiona. Se spune că Nicolae Ceauşescu a strigat: „Trăiască Frontul Popular Antifascist!”, atunci când coloana a trecut prin dreptul lui Carol al II-lea. În timp, la această acţiune a fost asociată şi Elena Ceauşescu. S-a luat momentul participării lui Nicolae şi a Elenei la bal şi, falsificându-se faptele, s-a ajuns la „marele moment de glorie al tinerilor revoluţionari Nicolae şi Elena Ceauşescu, care au organizat marea demonstraţie antifascistă de la 1 Mai”.
„El voia să formeze cuplul perfect!”
„Se completau foarte bine amândoi, deşi se spune ce ceea ce se spune despre ea, cum că îl domina. Să ştiţi că dacă era vorba de obiecţii, nu le avea ea, ci el! De câte ori o filmam, mai ales cu ocazia momentelor aniversare se comporta ca o actriţă profesionistă. Realiza că este o imagine a timpului, o imagine a istoriei”, îşi aminteşte Tuţuleasa. Era chiar atât de deşteaptă? „Să ştiţi că da. Pentru că într-o fracţiune de secundă analiza care este imaginea pe care trebuie să o ofere. Şi el, dar ea mai mult decât el. Nu ne referim atât la înfăţişare, cât la capacitatea ei de a juca un rol special. În faţa aparatului de filmat era o mare actriţă, juca în propriul ei film. Primea «indicaţii regizorale» sumare. Atât. Pe urmă viziona ce am filmat. Nu tot timpul. El avea de obicei obiecţii la peliculele în care apăreau amândoi: voia să fie totul perfect. Să fie cuplul perfect!”.
„A iubit-o. A iubit-o până când au murit…”
După ce s-a înfiripat idila, unde se iubeau Elena cu Nicolae Ceauşescu?Aflăm din mărturia meşterului sobar Emil Wagner, născut în 1896 în Bucovina şi ajuns la Bucureşti în 1918, mărturie publicată în „Poveşti ale Domnilor din Bucureşti” (Editura Vremea, 2006) de Victoria Dragu Dragomir.
„I-am cunoscut în Vasile Lascăr, numărul 3. Acum îi spune Galati. Acolo stătea Auerbach, şi Auerbach şi cu familia sa erau proprietarii fabricilor de medicamente din Romania (…), şi ea era servitoare acolo şi venea Nicu acolo. Eu am făcut sobe acolo şi ea îmi spunea: Meştere, să nu spui că vine Nicu. Eu i-am zis: Ce mă interesează pe mine ce faceţi voi? Şi, pe urmă, s-a îmbolnavit ea de tuberculoză şi aşa de cumsecade a fost evreul ăla, că n-a dat-o afară! A trimis-o la Fabrica 6 medicamente, la Bucureştii Noi, să fie supraveghetoare acolo, la Fabrica 6, şi a fost acolo zece ani supraveghetoare. De aia zicea că e chimistă (…). De atunci îi cunosc eu, nu era încă însurat cu ea (…)”.
Nu există un document oficial care să ateste data la care a avut loc căsătoria civilă dintre Nicolae şi Elena, cert este că nu a avut loc nici un fel de căsătorie religioasă. Evenimentele politice ale vremii i-au apropiat şi mai mult pe cei doi, care, conform istoricului Ion Petcu, şi-au oficializat relaţia în toamna lui 1945. Pantelie Tuţuleasa conchide: „Este adevărat că rămân un cuplu controversat. Dar… au fost împreună atâţia ani şi au murit tot împreună. A iubit-o până când au murit…”.
Evenimentele politice ale vremii i-au apropiat şi mai mult pe cei doi, atât ideologic, cât mai ales… sufleteşte!
Fata îi „convenea” lui Nicolae: tânără, din punctul lui de vedere frumoasă, şi mai ales…membră a organizaţiei tineretului comunist
„Elena Ceauşescu avea mai multe faţete. Să ştiţi că nu degeaba a ieşit Regina Balului de 1 mai…”