Politic, Stiri

Poveste de ascultat pentru Guvern

Poveste de ascultat pentru Guvern

blankM-am gândit mult dacă să fiu, sau nu, în această perioadă, sarcastică. Dacă să aduc acuze celor care ne conduc. Dacă să uit că suntem săraci şi îngrijoraţi de ziua de mâine. Dar cele de mai jos m-au determinat să vorbesc şi acum despre situaţia noastră, ca naţie.

 

Bradul lipsă la apel de pe lista de Crăciun

Ne întâlnim adesea pe alee. O salut cu respect şi consideraţie pe doamna în vârstă care se ţine, în pofida vârstei – bine peste 80 de ani – bine. Ea, vorbăreaţă din fire, poate şi pentru că nu mai are de câţiva ani pe nimeni, mă întreabă, de una, de alta şi îmi povesteşte, la foc automat, o sumedenie de lucruri. Multă vreme a părut că nu o atinge nimic din cele ce se întâmplă în ţară. Nici criza, nici tăierile de pensii, nici lipsa medicamentelor, nici scumpirile în masă, nu îi întristau privirile şi nu-i alungau zâmbetul cald de pe buze. Îmi spunea doar atât: „E, să fim sănătoşi, că le-om trece toate”. Zilele trecute, ne-am întâlnit, la fel, pe alee. Era abătută peste poate şi am încercat să îi amintesc că vin sărbătorile şi, aproape fără să ne dăm seama, starea noastră de spirit devine mai bună. Mi-a spus: „E greu de Crăciunul ăsta să uităm cât suntem de amărâţi. Uite, eu nu o să mai fiu în stare să mă bucur ca în alţi ani. Mi-am făcut calculele, mi-am socotit bănuţii, m-am gândit ce să cumpăr ca să pun pe masă, ce să dau colindătorilor, ce să îmi iau de sufletul meu. Am redus multe de pe listă. Am renunţat la multe, dintre cele care erau tradiţionale în casa mea de Crăciun. Asta e, mi-am zis. Dar trebuie să renunţ şi la bradul verde pe care îl cumpăram în fiecare an. Aveam ornamentele de ani de zile şi îl împodobeam singură, în apartamentul încălzit doar pe jumătate. Era, îmi spuneam în mintea mea, bătălia pe care o câştigam cu viaţa. Cu lumea. Cu bătrâneţea. De când mă ştiu, am făcut brad în casă. Anul ăsta, mi-am făcut calculul, şi nu mai pot să fac. Am auzit că sunt brazii în jur de un milion de lei vechi. Atâţia bani… Mă rog să vândă comercianţii şi crenguţe. Poate 50.000 de lei vechi pot să dau pe una ca s-o pun în sufragerie, lângă televizor. Dar ştiu că ţin la preţ şi se prea poate să nu vândă nici crenguţele cu atât. Nu-mi rămâne decât să fiu atentă în seara de Ajun, ca să văd dacă nu cumva, pentru că nu mai au ce face cu ei, cei cu brazii îi aruncă prin piaţă. Şi să mă duc şi eu să aleg de pe jos ce se poate. Ca şi de Crăciunul ăsta să îmi miroasă a brad în casă. Că, cine ştie, o fi ultimul Crăciun pe care îl mai petrec pe aici. Dacă am ajuns aşa, să mă duc să strâng firimituri aruncate de alţii, nu simt că mai am dorinţă să merg mai departe. Aşa că, nu e nicio bucurie că vin sărbătorile…”

Eu, personal, nu mai am nimic de adăugat…

blank