Actualitate, Featured

Potrivit Financial Times, vila lui Dragnea, vedeta in America

Preluarea președinției Consiliului UE de către România, o ocazie rară pentru București să-și arate realizările și ambițiile în cadrul UE, va aduce sub lumina reflectoarelor structura opacă de putere și corupția omniprezentă din România, susține o jurnalistă pentru publicația Financial Times.

„Oricine crede că România riscă să devină un fief al lui Liviu Dragnea, cel mai puternic politician local, poate găsi destule semne care să confirme acestă părere în orașul său de baștină, Alexandria”, afirmă jurnalista Valerie Hopkins într-un material pentru publicația menționată.

Potrivit Financial Times, vila lui Dragnea :

„Vila uriașă a lui Dragnea, cu un teren de tenis și piscină, se află în apropierea centrului orașului, capitala uneia din cele mai sărace regiuni din România”, continuă jurnalista.

„În condițiile sărăciei din România provincială, reședința lui Dragnea este un monument al culturii impunității”, subliniază jurnalista FT.

„Dl. Dragnea, liderul formațiunii de guvernare PSD, nu poate fi prim-ministru din cauza unei condamnări penale pentru fraudă electorală, însă criticii săi spun că acesta controlează Guvernul și își folosește influența imensă pentru a încerca să se protejeze pe el, dar și membri ai clasei politice, de cruciada procurorilor anticorupție”, mai explică Valerie Hopkins.

„România a preluat săptămâna aceasta președinția Consiliului UE pentru șase luni – un punct de referință pentru perioada de tranziție post-comunistă a țării și o oportunitate rară să-și arate realizările și ambițiile în cadrul UE”, se mai arată în material.

„Însă, de asemenea, lumina reflectoarelor UE va expune structura opacă de putere din România, clasa conducătoare măcinată de conflicte și corupția omniprezentă cele mai atente analize de când țara a aderat la Blocul comunitar, în urmă cu 12 ani”, afirmă jurnalista.

Purtătorul de cuvânt al lui Liviu Dragnea nu a răspuns solicitărilor pentru un interviu, însă susținătorii lui Dragnea afirmă că acuzațiile la adresa liderului PSD și a altor membri reprezintă persecuție politică, se mai precizează în materialul publicat de FT.

„Parcă inspirat de Viktor Orban, prim-ministrul naționalist al Ungariei, dl.Dragnea și aliații săi au răspuns criticilor prin atacarea UE, deși cele mai recente sondaje de opinie au arătat că 91% din români doresc să rămână parte din Blocul comunitar”, se mai arată în material.

blank