Actualitate

Postul B1tv e acuzat ca s-a predat „lui Victor Ponta si Sebastian Ghita „

Încă un conflict în interiorul presei, pe ruta B1 TV – HotNews.ro. Totul a pornit de la o ancheta a postului de televiziune, din care a reieşit că hypermarketurile au majorat brusc preţurile pentru a beneficia de reducerea TVA, în dauna clienţilor. Concluzia a fost preluată de Victor Ponta, care a ameninţat comercianţii cu masuri dure.
 
B1tv
 
Un articol de pe HotNews.ro a lansat ipoteza ca toata povestea ar fi un scenariu pus la punct pentru ca Victor Ponta sa facă parada de populism şi sa dea bine în ochii electoratului, ca aparator al cumparatorilor de rând. Replica B1 TV a venit într-un stil tăios. „Nu ştim care a fost motivaţia articolului publicat de Hotnews.ro. Poate că tot mai desele atacuri primite în ultima vreme din partea mai multor colegi de media, care îi acuză pe unii autori Hotnews.ro de o apropiere prea mare de zona jurnalismului cu epoleţi, i-a făcut pe cei de aici să nu mai vadă cu ochi buni o campanie de presă care scoate la iveală un adevăr dureros pentru cei mai mulţi dintre români. Oricum, indiferent de motiv, proprii cititori au ţinut să îi contrazică pe cei de la Hotnews, atrâgându-le atenţia că, cel puţin în acest caz, au uitat să se poziţioneze de partea adevărului”, scrie B1 TV pe site, in replică la editorialul semnat de Cristian Pantazi pe HotNews.ro.
 
Dan Tăpălagă raspunde cu aceeaşi moneda, printr-un exerciţiu de „jurnalism în stilul B1”, oferind „o mostră de ce s-ar putea spune despre ei, pe limba lor”:
„Nu stim care a fost motivatia campaniei socialiste anti-hypermarketuri inceputa de B1TV. Poate tot mai desele atacuri din partea Guvernulului Ponta, care acuza mogulii de neplata taxelor la bugetul de stat unde postul a stat mereu cam prost. Poate faptul ca B1 TV s-a predat cu totul lui Victor Ponta si Sebastian Ghita, cum se tot aude in piata media, si ca postul a virat serios spre stanga. Sau poate ca foamea de bani ii determina sa inceapa campanii de presa impotriva celor care le-ar mai plati un ban, dupa modelul stantajului de presa practicat de alte televiziuni. Oricum, indiferent de motiv, propriii invitati le-au spus azi in fata ca duc o campanie populista, ca in Rusia lui Putin sau ca in comunism, cand guvernul dicta preturile.”
 
„Dupa modelul de jurnalism practicat de B1 s-ar putea spune toatea acestea, colporatand zvonuri, presupuneri si insinuari chiar daca nu pot fi probate si nu au o baza reala. B1 practica azi un stil murdar de a face presa specific anilor 90 si grupului controlat de Dan Voiculescu, trust in care managerul B1 a lucrat timp de 18 ani. Ar fi pacat sa se intoarca la mizeria lasata in urma”, scrie Dan Tăpălagă pe Facebook.
 
blank