Belarus
Featured, International

Populația din Belarus, vaccinață cu serul rusesc

Belarus a anunţat marţi lansarea campaniei de vaccinare anti-COVID-19 odată cu sosirea în ţară a primului lot de vaccin rusesc Sputnik V, transmite France Presse, potrivit agerpres.

‘Primul lot de vaccin a sosit astăzi în Belarus’, a informat Ministerul Sănătăţii într-un comunicat, anunţând ‘începerea vaccinării populaţiei belaruse’.

‘Primii care vor fi vaccinaţi vor fi lucrătorii medicali, profesorii şi specialiştii care, date fiind particularităţile profesiilor lor, trebuie să intre frecvent în contact cu oameni’, a declarat ministrul Dmitri Pinevici, precizând că administrarea ‘se va face pe bază de voluntariat’.

Nici autorităţile din Belarus, nici cele din Rusia nu au specificat câte doze au fost trimise.

Belarus a fost prima ţară străină care a omologat vaccinul rusesc Sputnik V, în decembrie, după ce de la 1 octombrie pe teritoriul său s-au desfăşurat studii clinice.

‘Astăzi, Belarus a devenit şi prima ţară, după Rusia, care începe vaccinarea populaţiei cu Sputnik V’, a afirmat într-un comunicat şi Kirill Dmitriev, directorul Fondului de Investiţii Directe al Rusiei (RDIF), implicat în finanţarea vaccinului.

Vaccinul rusesc Sputnik V fusese primit cu scepticism de comunitatea internaţională din cauza anunţării autorizării sale, considerată prematură, în august, înainte de lansarea testelor clinice de masă (faza 3) şi de publicarea unor rezultate ştiinţifice.

Loturi de Sputnik V au fost totuşi trimise în ultimele zile în Argentina şi Ungaria, iar Rusia speră să dispună până anul viitor de ‘milioane de doze’.

Rusia a demarat la începutul lunii vaccinarea populaţiei cu angajaţii aflaţi la risc şi cu cei din profesiile considerate ‘prioritare’. Marţi începe vaccinarea persoanelor de peste 60 de ani.

blank