Actualitate

Ponta, Tăriceanu și Parlamentul, factori negativi în independența Justiției, conform Raportului MCV

Raportul privind Mecanismul de Cooperare şi Verificare (MCV) publicat miercuri de Comisia Europeană reconfirmă progresele continue şi constante înregistrate de România în toate domeniile evaluate, precizează Guvernul, într-un comunicat de presă.

Totuși, noul raport MCV aduce și critici la adresa României, mai precis la adresa unor importanți actori politici din fruntea statului român. Conform știripesurse.ro, Parlamentul României, ca una dintre puterile fundamentale în stat, este nominalizat drept factor ce  blochează anchetele DNA. Evident, referirea se face explicit la voturile negative exprimate față de solicitările DNA de încuviințarea urmăririi penale, încuviințarea arestării și percheziției, față de parlamentari priviți cu simpatie de colegii lor – Varujan Vosganian, Laszlo Borbely, Dan Șova (la primele solicitări) sunt doar câteva exemple notabile.

În plus, explicit, și fostul premier Victor Ponta, precum și Președintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu și-au atras dojenile Comisiiei Europene, nemulțumită de faptul că aceștia au lansat atacuri la adresa magistraților, afectând astfel independența Justiției.

„În acest an s-a înregistrat o creștere a numărului de cereri de apărare a independenței justiției, în urma unor atacuri în mass-media și din partea unor politicieni, inclusiv a primului ministru și a președintelui Senatului”, se precizează în raportul MCV.

În egală măsură, sunt identificate și menționate negativ și presiunile făcute asupra  judecătorilor CCR.

„Acest al treilea raport anual consecutiv pozitiv dovedeşte caracterul durabil şi sustenabil al reformei în Justiţie şi al luptei împotriva corupţiei, fiind un indicator al măsurii în care autorităţile române şi-au asumat şi au îndeplinit obiectivele MCV”, menţionează Guvernul.

blank