International, Stiri

Ponta, speriat de bombe!

Aflat duminică într-o vizită la soldaţii români din baza NATO de la Kandahar, Afganistan, cu prilejul retragerii trupelor româneşti din teatrul de război, premierul Victor Ponta s-a trezit subiect de “breaking news”. El a fost nevoit să se retragă de urgenţă în buncăr, atunci când s-a declanşat alarma de atac.

media (12)

După instructajul obligatoriu la intrarea în baza militară, când civilii sunt puşi să asculte mai multe tonuri de alarme pentru fiecare situaţie posibilă (atac aerian, invazie, explozii controlate), premierul şi-a prezentat în faţa trupelor discursul.

Nici nu l-a încheiat bine însă, că bombele talibanilor trase cu mortiere (arme de calibru mare sau mijlociu, cu ţeavă scurtă) l-au băgat în sperieţi. Ponta a fost nevoit să fugă în cel mai apropiat buncăr, înconjurat de gărzile de corp, unde a aşteptat cuminte, în spatele zidurilor de apărare din beton, ca alarma să dea semnalul încetării focului.

Ponta nu a fost însă singurul oficial român nevoit să fugă din calea bombelor, ci a fost însoţit de ministrul apărării, Mircea Duşa, şi de cel al internelor, Gabriel Oprea.
«Nimeni nu-şi face iluzii că aici va fi pace»

“Nu noi am fost în pericol, ci militarii prezenţi aici. Probabil că mulţi români se întreabă, o spun de fiecare dată, România este membră NATO şi e un partener sigur. Ei aici ne apără pe noi toţi, cei de acasă. Eu cred că intervenţia statelor în Irak a fost necesară. Sper că 12 ani au lăsat nişte urme bune. Nimeni nu-şi face iluzii că aici va fi pace, dar, sincer, îmi doresc ca sacrificiile să nu fi fost în van. Îmi doresc ca eforturile să fi meritat”, a declarat Victor Ponta, după incident.

Dacă în mod normal cei de la Apărare anunţă public majoritatea incidentelor de acest fel, ieri, atacul nu a fost comentat de nici un fel de reprezentanţi ai armatei.
Trafic de influenţă în biroul şefului Guvernului?

Procurorii DNA spun că baronul de Mehedinţi, fostul preşedinte al Consiliului Judeţean Adrian Duicu, a avut acces la cel mai înalt nivel în cadrul Guvernului, atunci când i-ar fi solicitat ajutorul premierului.

DNA arată, într-un referat în cazul Duicu, că şeful Poliţiei Române, Petre Tobă, s-a prezentat la Guvern, la solicitarea premierului Victor Ponta, pentru a discuta cu fostul şef al CJ Mehedinţi. Adrian Duicu e arestat pentru trafic de influenţă, instigare la dare de mită, instigare la abuz în serviciu etc.

Premierul Victor Ponta a declarat, ieri, în Afganistan, că nu l-a chemat niciodată pe şeful Poliţiei la el în birou.

blank