Politic, Stiri, Ultima Ora

Ponta: Proiectul privind reducerea CAS va fi pe biroul preşedintelui la 15 septembrie cel târziu

Premierul Victor Ponta a declarat, sâmbătă, la Bistriţa, răspunzând unei întrebări, că proiectul de lege privind reducerea CAS va primi, luni, vot final la Senat, iar cel mai târziu în 15 septembrie şeful statului va avea legea revotată şi nu o va mai putea respinge.

ponta

Victor Ponta a fost întrebat ce se întâmplă cu proiectul de lege privind reducerea CAS, conform Mediafax.

„Eu nu fac parte din Senat, dar am discutat cu preşedintele Senatului, cu domnul Tăriceanu. Săptămâna aceasta, Biroul Politic al Senatului, din care fac parte toate partidele, a decis să se finalizeze lucrările în comisiile de specialitate, iar luni se dă votul final la Senat. De la Senat merge la Camera Deputaţilor, iar după ce votează şi Camera Deputaţilor, preşedintele României nu mai are voie să respingă proiectul, trebuie să-l promulge, cu excepţia situaţiei în care va sesiza Curtea Constituţională, dar, de respins, nu mai poate să-l mai respingă. Luni seară cred că e votat de Senat şi pleacă la Camera Deputaţilor. Nu ştiu de cât timp are nevoie Camera Deputaţilor, o săptămână-două probabil, dar, din toate calculele rezultă că, pe 10-15 septembrie cel târziu, preşedintele va avea legea revotată pe biroul său şi nu mai poate, de data aceasta, să o respingă”, a spus Ponta.

Conducerea Senatului a decis, luni, să amâne cu o săptămână sesiunea extraordinară a acestui for pentru reexaminarea legii privind reducerea CAS cu 5% de la 1 octombrie, anunţa liderul senatorilor PSD, Ilie Sârbu.

blank