Politic, Stiri

Ponta: Moţiunea de cenzură a ACL, rămasă fără obiect după decizia CC pe OUG privind prezidenţialele

Moţiunea de cenzură depusă de ACL a rămas fără obiect, după ce Curtea Constituţională a declarat constituţională OUG 45 privind modificarea Legii alegerilor prezidenţiale, a declarat premierul Victor Ponta, citat de Mediafax.

victor_ponta1_08570000

„Decizia se respectă şi cred că în felul ăsta moţiunea de cenzură de luni a rămas fără obiect”, a afirmat Ponta.

Premierul a adăugat însă că, în ciuda deciziei CC, parlamentarii puterii vor fi prezenţi la dezbaterea şi votul moţiunii.

Cu toate acestea, Victor Ponta  nu a fost prezent la citirea moţiunii de cenzură în plenul reunit al Parlamentului.

„Mi se pare un semnal foarte bun pentru Guvern faptul că OUG referitoare la alegerile prezidenţiale a fost declarată de către Curte ca fiind constituţională. Asta este cel mai bine”, a mai spus Ponta.

Moţiunea de cenzură iniţiată de ACL împotriva Guvernului Ponta se numeşte „Victor Ponta pune în pericol statul de drept! Opriţi fraudarea alegerilor de către PSD!”, iar documentul cuprinde 12 pagini şi a fost semnat de 171 de parlamentari ACL.

Textul moţiunii a fost citit în plenul Parlamentului de către deputatul PNL Theodor Nicolescu, urmând ca dezbaterea şi votul asupra acesteia să aibă loc luni.

ACL a depus, vineri, moţiunea de cenzură împotriva Guvernului Ponta, acuzând că, prin promovarea unor acte normative, se urmăreşte fraudarea alegerilor prezidenţiale.

blank