Actualitate, Stiri, Ultima Ora

Ponta: Ministrul de Externe garantează cu FUNCŢIA că toţi românii din străinătate vor putea vota în turul II

REZULTATE ALEGERI PREZIDENŢIALE 2014. Premierul Victor Ponta a declarat, luni, că ministrul de Externe, Titus Corlăţean, împreună cu toată echipa de conducere a MAE, garantează cu funcţiile lor faptul că toţi românii din străinătate care vor dori să-şi exercite votul în turul II vor putea să o şi facă. Ponta a anunţat şi o simplificare a procedurii de vot în diaspora. Măsurile vin după ce duminică, în primul tur, s-au format cozi uriaşe la secţiile de votare din diaspora şi mulţi dintre români nu au apucat să voteze, ceea ce a provocat unele incidente în mai multe capitale europene.

corlatean_cotidianul_ro_53050900

REZULTATE ALEGERI PREZIDENŢIALE 2014. „Domnul ministru, împreună cu toată echipa de conducere a Ministerului de Externe, îmi garantează cu funcţiile lor că cei care vor dori să voteze pe 16 noimebrie nu vor rămâne în afara secţiilor de votare”, a declarat prim-ministrul Victor Ponta, la finalul unei întrevederi avut cu ministrul Titus Corlăţean şi alţi responsabili din MAE.

Premierul a arătat că MAE a organizat acelaşi număr de secţii de votare ca şi la prezidenţialele din 2009, în condiţiile în care numărul românilor din străinătate a fost într-o uşoară scădere. Cel mai important motiv pentru care o parte dintre românii din diaspora nu au reuşit să voteze a fost formularul prin care cei care au votat pe listele suplimentare au declarat pe proprie răspundere că nu au mai votat la acest scrutin şi că nici nu intenţionau să o facă.

„Procedura de vot a consumat mult timp, mai exact redactarea declaraţiei pe proprie răspundere, fapt ce a făcut ca timpul mediu să fie de 6-7 minute”, a spus Ponta.

În al doilea rând, a crescut considerabil numărul celor care au dorit să voteze în primul tur al prezidenţialelor, în comparaţie cu primul tur din 2009, 161.000 faţă de 98.000. În consecinţă, s-au înregistrat probleme grave la secţiile de votare din Paris, Londra, München, Berlin, Viena şi câteva secţii din Republica Moldova.

REZULTATE ALEGERI PREZIDENŢIALE 2014.  Ca urmare a acestei situaţii, Ministerul Afacerilor Externe va solicita Biroului Electoral Central să aprobe ca formularul să poată fi descărcat online şi completat înainte ca alegătorul să intre în secţia de votare, urmând doar să-l semneze în faţa preşedintelui secţiei. Ponta a estimat că astfel timpul de exercitare a votului va fi redus la 2 minute.

„Toate măsurile ce vor fi dispuse mâine de către Biroul Electoral Central vor avea sprijinul financiar şi logistic al Ministerului Afacerilor Externe, cu bani din fondul de rezervă al Guvernului”, a precizat Ponta.

De asemenea, vor fi luate măsuri pentru preîntâmpinarea altor probleme ce ar putea să apară în turul II. „MAE va convoca la Bucureşti ambasadorii din Franţa, Marea Britanie, Germania, Austria şi Republica Moldova, consulii din aceste ţări şi preşedinţii secţiilor de votare pentru a fi foarte clar făcut instructajul”, a spus Ponta.

REZULTATE ALEGERI PREZIDENŢIALE 2014.  „Cum am putut organiza votul în 18.000 de secţii de vot din ţară, sunt convins că putem face acelaşi lucru şi în străinătate. Îi asigur pe toţi ce doresc să voteze pe 16 noiembrie  vor putea să-şi exercite dreptul de vot”, a mai spus şeful Guvernului.

blank