Politic, Stiri

Ponta: Am mandatul pe masă.

Premierul Victor Ponta a declarat, miercuri seară, la B1 TV că acel contract încheiat la Primăria Comarnic pentru care este anchetat cumnatul său a fost încheiat pe 13 ianuarie 2012, când el nu era nici premier și nu avea nicio funcție, astfel încât să-l ajute. În legătură cu scandalul în care este implicat cumnatul său, Ponta a mai spus că este dispus să plece din funcţie, dacă PSD va socoti că este necesar acest lucru.

ponta_avertismentul_ro_83293400

„Acel contract a fost încheiat pe 13 ianuarie 2012, când eu eram deputat de Gorj și președinte PSD, atât. Ba mai mult, primar era cineva de la PDL. Iar Ghiță și Vlad Cosma nu aveau nicio funcție atunci. Eu nu pot să comentez lucruri din dosar. Categoric cumnatul meu nu m-a consultat în privința a nimic, nici nu aveau cu ce să îl ajut și nici nu era cazul să mă consulte. De când sunt eu premier, nici nu cred că a participat la vreo licitație. Ultimul contract e cel din 13 ianuarie 2012„, a spus Ponta.

„După ce am preluat funcția de premier, tuturor celor apropiați le-am spus că din acel moment orice lucru legat de viață lor personală va avea un tratament special, pentru că fac parte din familia mea. Le-am spus care este riscul când cineva este într-o funcție publică”, a adăugat premierul.

Victor Ponta a adăugat că mama sa nu are nicio calitate procesuală în acest dosar, adăugând că nu va fi citată de procurori.

Eu acum sunt cu mama, am întrebat-o dacă au chemat-o procurorii, dacă are vreo funcție în firmă și a zis că nu. Referatul nu există în numele mamei mele. Mâine o să ceară o hârtie prin care se va dovedi că nu are nicio calitate procesuală„, a completat acesta.

Le-am spus colegilor din PSD în fiecare zi din 17 noiembrie că am mandatul pe masă. Dacă prezența mea prejudiciază, eu fac imediat pasul înapoi„, a încheiat Ponta.

Iulian Herţanu, cumnatul lui Victor Ponta, şi administrator al S.C. GROSSMAN ENGINEERING GROUP S.R.L, a fost reţinut pentru săvârșirea infracțiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat, schimbare nelegală a destinației fondurilor europene şi evaziune fiscală.

Aceleaşi infracţiuni au fost reţinute în sarcina lui Mihail Coman, administrator/asociat la S.C. INDSERV S.R.L. Ploiești și S.C. INDSERV PROIECT S.R.L. Ploiești și angajat al S.C. Hidro Prahova S.A. în calitate de consilier al directorului general, şi Vladimir Ciorbă, administrator/asociat la S.C. CVR ASFALT CONSTRUCT GROUP S.R.L. Dobroești, jud. Ilfov, S.C. CVR ACTIVITES GROUP S.R.L. București și S.C. GEFAM PRO S.R.L. Dobroești, jud. Ilfov.

Liviu Munteanu, administrator al S.C. GROSSMAN ENGINEERING GROUP S.R.L. începând cu data de 25.04.2014, a fost reţinut sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de aderare la un grup infracțional organizat, schimbare, nelegală, a destinației fondurilor europene şi evaziune fiscală.

Cei patru vor fi prezentaţi cu propuonere de arestare preventivă pentru 30 de zile la Înalta Curte de Casație și Justiție.

În aceeași cauză sunt urmăriţi penal sub controlul judiciar Mircea Cosma, preşedintele Consiliului Judeşean Prahova, pentru săvârșirea infracțiunilor de sprijinirea unui grup infracțional organizat și folosirea influenței sau autorității în scopul obținerii, pentru sine sau pentru alții, de bani, bunuri sau foloase necuvenite, fiul acestuia, deputatul Vlad Cosma, pentru săvârșirea infracțiunii de sprijinirea unui grup infracțional organizat, şi deputatul Sebastian Ghiţă, tot pentru sprijinirea unui grup infracțional organizat

Potrivit procurorilor DNA, în perioada 2011- 2015, Iulian Herţanu (administrator de drept și, începând cu data de 25.04.2014, administrator de fapt al S.C. GROSSMAN ENGINEERING GROUP S.R.L., respectiv angajat al S.C. CVR ASFALT CONSTRUCT GROUP S.R.L. Dobroești, jud. Ilfov), Vladimir Ciorbă (administrator/asociat la S.C. CVR ASFALT CONSTRUCT GROUP S.R.L. Dobroești, jud. Ilfov, S.C. CVR ACTIVITES GROUP S.R.L. București și S.C. GEFAM PRO S.R.L. Dobroești, jud. Ilfov) și Mihail Coman (administrator/asociat la S.C. INDSERV S.R.L. Ploiești și S.C. INDSERV PROIECT S.R.L. Ploiești și angajat al S.C. Hidro Prahova S.A. n calitate de consilier al directorului general din data de 24.05.2012), au constituit un grup infracțional pentru a acționa în vederea adjudecării frauduloase a unui contract de lucrări finanțat preponderent din fonduri europene, a însușirii, nelegale, a unor importante sume de bani, prin schimbarea, fără respectarea prevederilor legale, a destinației fondurilor obținute în cadrul proiectului cu finanțare europeană şi a sustragerii de la plata contribuțiilor datorate către stat, prin evidențierea unor cheltuieli nereale sau operațiuni fictive în documentele societăților pe care le-au controlat.

Contractul având ca obiect „Extindere rețele de canalizare în orașul Comarnic” a fost atribuit de către S.C. HIDRO PRAHOVA S.A. Ploiești (societate cu capital integral de stat la care Consiliul Județean Prahova este acționar majoritar), asocierii S.C. GROSSMAN ENGINEERING GROUP S.R.L. – S.C. EURO CONSTRUCT TRADING 98 S.R.L. și a fost semnat la data de 13.01.2012.

La grupul infracțional astfel constituit a aderat, prin numirea ca administrator al S.C. GROSSMAN ENGINEERING GROUP S.R.L., începând cu data de 25.04.2014, inculpatul Liviu Munteanu, rolul său fiind acela de a semna documente în cadrul proiectului cu finanțare europeană și de a asigura efectuarea unor plăți către societățile controlate de membrii grupului, începând cu data anterior menționată.

Grupul infracțional menționat ar fi fost sprijinit, potrivit procurorilor DNA, de Mircea Cosma, Vlad Cosma şi Sebastian Ghiţă.

blank