Politic

Ponta ii ataca dur pe jurnalisti si il apara pe Dragnea

Premierul Victor Ponta este suparat pe presa care nu ii este favorabila si continua razboiul cu jurnaliştii, prin declaraţii ironice şi chiar jigniri. În debutul şedinţei de Guvern de miercuri, premierul a vorbit despre faptul că noul ministru al Dezvoltării, Sevil Shhaideh, a fost numită de presa „fina lui Dragnea”.
„Am aflat ca doamna ministru, deşi este musulmana, are un naş creştin. Deci nici nu ştiu daca sa rad sau sa plâng când aud atâţia proşti care publica ştiri, dar, ma rog, asta e, v-aţi obişnuit, cred, în cei doi ani şi jumătate, cu tot felul de lucruri de acest gen. Vreau să îi mulţumesc lui Liviu şi să îi spun ca ma bazez şi ne bazam în continuare ca toate proiectele pe care le-am început să le putem duce la bun sfârşit”, a afirmat prim-ministrul.
 
Victor PontaInainte sa lanseze acuzatii si sa fie ironic fata de presa, premierul ar fi fost normal sa stie ca informaţia, potrivit careia Liviu Dragnea ar fi naşul lui Sevil Shhaideh, a fost lansata de senatorul PSD de Constanţa Nicolae Moga, deci nu a fost o invenţie a presei. Pentru că Shhaideh este musulmana iar în aceasta religie nu exista naşi, Liviu Dragnea a declarat ca a fost doar martor la cununia acesteia. Din pacate pentru Victor Ponta, informaţia despre presupusa relaţie de rudenie dintre Dragnea şi Shhaideh a fost publicata de toata presa, inclusiv de publicaţiile simpatizate de premier. Ceea ce a omis sa mai comenteze Ponta cel suparat pe presa este natura legaturii dintre Nicusor Constantinescu si Sevil Shhaideh – si ea amintita de presa-, avand in vedere ca Shhaideh a avut parte mereu de cuvinte de lauda din partea lui Constantinescu.
blank