Politic, Stiri

Ponta, despre a doua nominalizare pentru funcţia de comisar european: Este categoric o femeie. Decizia lui Juncker, săptămâna viitoare

Premierul Victor Ponta a declarat, sâmbătă, că decizia preşedintelui CE Jean-Claude Juncker privind portofoliul pentru România în Comisia Europeană va fi anunţată săptămâna viitoare, iar imediat după anunţ se va trece la audierea persoanei nominalizate în Parlamentul României. Prim-ministrul a precizat, răspunzând unei întrebări, că cea de-a doua nominalizare pentru comisarul european din partea României este „categoric o femeie”.

PARLAMENT - VOSGANIAN

 Premierul Victor Ponta a precizat, sâmbătă, răspunzând unei întrebări, că cea de a doua nominalizare pentru comisarul european din partea României este „categoric o femeie”, dar nu a oferit un nume.

El a menţionat că, în scrisoarea transmisă, prima opţiune a României este portofoliul Agriculturii, pentru Dacian Cioloş.

Întrebat dacă poate confirma informaţia apărută pe surse potrivit căreia cea de a doua propunere o vizează pe Corina Creţu, Ponta a răspuns: „Nu vă pot confirma, dintr-un motiv foarte simplu. În momentul în care domnul Juncker anunţă clar portofoliul acordat României, atunci avem şi propunerea. Vă pot confirma faptul că am avut o discuţie (…) asupra faptului că avem posibilitatea de a propune o femeie pentru a fi comisar european, pentru că, altfel, Comisia Europeană nu va trece în Parlamentul European dacă nu are respectat principiul balanţei între femei şi bărbaţi”.

Premierul a fost solicitat să precizeze dacă astfel confirmă că este vorba de o femeie.

„Categoric este o o femeie. Pentru că acest lucru, în negocierea pe care o avem, ne ajută să obţinem un portofoliu mai important, dar nu vă pot da toate detaliile care ţin de negocieri”, a spus el.

 Premierul Victor Ponta a declarat, sâmbătă, că decizia preşedintelui CE Jean-Claude Juncker privind portofoliul pentru România în Comisia Europeană va fi anunţată săptămâna viitoare, iar imediat după anunţ se va trece la audierea persoanei nominalizate în Parlamentul României.

Ponta a precizat că a avut mai multe discuţii cu Juncker, ultima chiar vineri, „legate de posibilitatea ca România să aibă un portofoliu important”.

„Pentru mine, ca prim-ministru, cel mai important lucru este ca România să aibă un portofoliu cu o încărcătură serioasă şi un portofoliu din care nu doar România, ci întreaga regiune şi Europa să poată beneficia de politici de dezvoltare”, a menţionat el.

„Din acest punct de vedere, am avut o singură discuţie, cu mult timp în urmă, cu preşedintele Băsescu şi cu preşedinţii celor două Camere, motiv pentru care prima propunere pe care am făcut-o a fost aceea de a păstra portofoliul Agriculurii pentru Dacian Cioloş. În momentul în care preşedintele Comisiei, domnul Juncker, mi-a comunicat faptul că – nu doar pentru Romnânia, ci şi pentru alte ţări – păstrarea portofoliul deţinut în Comisia anterioară este foarte, foarte puţin probabilă, evident că am discutat cu domnia sa în dorinţa de a obţine un portofoliu cât mai bun pentru un comisar român”, a adăugat el.

Premierul a precizat că, săptămâna viitoare, Jean-Claude Juncker va anunţa decizia sa.

„Eu o cunosc, dar este obligaţia oricărui şef de guvern de a respecta dreptul preşedintelui Comisiei de a anunţa în faţa întregii Europe Comisia Europeană şi numele comisarilor”, a mai spus el.

„Şi, din acest punct de vedere, imediat ce va fi anunţată decizia domnului Juncker, eu voi proceda conform legii româneşti, şi anume persoana care va fi desemnată pentru un anumit portofoliu va trece prin procedurile naţionale, care înseamnă audierea în cadrul Parlamentului naţional”, a spus premierul.

 Despre situaţia din Ucraina:

– Aş vrea foarte pe scurt să prezint poziţia Guvernului referitoare la cele mai importante teme de pe agenda naţională şi internaţională, poziţie pe care am prezentat-o şi la consultările la care am fost invitat de Francois Hollande.

– S-a discutat despre situaţia din Ucraina, am reiterat faptul că Guvernul României condamnă implicarea evidentă a Rusiei, că sprijinul pe care îl acordă separatiştilor din Ucraina e evident şi că România, alături de comunitatea internaţională, condamnă intervenţia, sprijină integritatea teritorială şi suveranitatea Ucrainei. Sprijinim sancţiunile care se decid la nivel internaţional.

– Ideea unei intervenţii militare e o chestiune care trebuie tratată cu foarte mare precauţie, în limbaj diplomatic. Interesul Europei şi al României este de a sprijini Ucraina, dar şi de a nu escalada conflictul.

– Am discutat despre susţinerea statelor membre.

Despre propunerile pentru Comisia Europeană:

– Vreau să lămuresc un lucru: Conform tratatelor UE şi regulamentelor europene, România are un singur drept, anume acela de a nominaliza o persoană pentru funcţia de comisar euopean. Cine este acea persoană şi portofoliul său, acesta este un drept absolut al preşedintelui Comisiei. Domnul Juncker a precizat că decizia finală privind portofoliul şi alegerea persoanei îi aparţine.

– Am avut mai multe discuţii cu domnul Juncker. Pentru mine cel mai improtant lucru este ca România să aibă un portofoliu cu încărcătură serioasă.

– Prima propunere a fost aceea de a păstra portofoliul agriculturii pentru Dacian Cioloş. Când Juncker mi-a comunicat că păstrarea portofoliului deţinut în Comisia anterioară este foarte puţin probabilă, am discutat cu domnia sa pentru a obţine un portofoliu cât mai bun. Săptămâna viitoare domnul Juncker va anunţa decizia sa. Eu o cunosc.

– Imediat ce va fi anunţată decizia, voi proceda în felul următor: persoana care va fi desemnată pentru un portofoliu va trece prin audierea în cadrul Parlamentului naţional. Sunt convins că domnul Băsescu a vorbit în numele său. Ar fi fost cel puţin nepotrivit să îl audiem pe domnul Cioloş pentru agricultură şi el să nu fi fost nominalizat.

– Nu pot confirma informaţiile pe surse. Când domnul Juncker anunţă propunerea pentru România, vă pot spune. Pot confirma că avem posibilitatea de a propune o femeie pentru funcţia de comisar european. Categoric este o femeie.

– Prima opţiune a României este portofoliul Agriculturii pentru Dacian Cioloş.

blank