Actualitate, Featured

Politiștii din Olt, în alertă: Caută o femeia care a sunat la 112 spunand ca este sechestrată

Femeia care a anunţat că este sechestrată şi însoţitorul ei au fost găsiţi de poliţiştii din Olt şi sunt audiaţi. Din primele cercetări ale poliţiştilor rezultă că apelul a fost fals.

IPJ Olt a anunţat, luni seara, că femeia care a sunat să anunţe că a fost sechestrată şi însoţitorul ei au fost identificaţi şi audiaţi de poliţişti.

„În prezent se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de lipsire de libertate urmând ca procurorul din cadrul Parchetului pe lângă Judecătoria Balş să dispună măsuri în cadrul dosarului penal”, au declarat reprezentanţii IPJ Olt.

Aceştia au precizat că cei doi sunt din judeţul Ilfov şi au fost gasiţi în aceeaşi maşină în care se aflau când a fost făcut apelul.

Femeia care a sunat are 34 de ani, iar apelul a fost fals, femeia declarând că a sunat din greşeală.

„Din primele date a fost apel fals. Fata spune că a apelat din greşeală şi că nu a cerut ajutorul poliţiei. În cauză urmează să se pronunţe procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt. În urma apelului au deschis dosar penal pentru lipsire de libertate şi urmează să se stabilească ce se va întâmpla. De asemenea, procurorii vor stabili dacă se vor aplica sancţiuni pentru apelarea eronată a serviciului 112″, spus Cristian Grigorescu, purtător de cuvânt IPJ Olt.

Poliţiştii din Olt au căutat, luni, o femeie care a anunţat că este sechestrată, dar nu a oferit alte detalii şi nu este cunoscut numărul de telefon de pe care a sunat.

Potrivit IPJ Olt, poliţiştii au fost sesizaţi luni, de o femeie despre faptul că este sechestrată, fără a oferi alte detalii.

„IPJ Olt a fost sesizat de o persoană de sex feminin (nu se cunoaşte numărul de telefon) despre faptul că este sechestrată, fără a oferi alte detalii. Apelul a durat aproximativ 20 de secunde. Nu a oferit nici-un detaliu, nici macar cum o cheamă. În acest moment, se fac verificări pentru identificarea apelantei”, au declarat reprezentanţii IPJ Olt.

Apelul la 112 al femeii care a sunat pentru a reclama că a fost sechestrată a durat 20 de secunde, aceasta fiind auzită de operatorul STS când a spus: „Lasă-mă, nebunule, să cobor”, apoi legătura s-a întrerupt şi nu a mai putut fi refăcută.

Potrivit Poliţiei Olt, femeia a sunat la 112 în jurul orei 15.30.

Operatorul STS a auzit doar „Lasă-mă, nebunule, să cobor!“, iar când apelul a fost direcţionat către poliţist, s-a întrerupt, fie pentru că femeia a fost împiedicată să mai comunice, fie pentru că a intrat într-o zonă fără semnal, au spus poliţiştii.

blank