În doar 3 luni, poliţiştii au depistat mai mulţi şoferi drogaţi decât în tot anul trecut. Este statistica alarmantă a poliţiei şi nu puţine sunt cazurile în care consumul de substanţe interzise duce la accidente cu urmări grave. Anul trecut peste 330 de şoferi au avut probleme penale după ce au fost prinşi drogaţi la volan. Cei mai mulți dintre ei consumaseră cocaină, ecstasy sau canabis. Un studiu realizat de Agenţia Naţională Antidrog arată că aproape 10% dintre românii intervievaţi au recunoscut că, de-a lungul vieţii, au consumat cel puţin un drog apoi au urcat la volan.

Recent, în judeţul Constanţa în timpul unei razii, poliţiştii au descoperit un medic stomatolog, în vârstă de 33 de ani, care s-a urcat la volan după ce consumase canabis.

Statistica poliţiei cu privire la cei care se urcă drogaţi la volan este alarmantă. În primele trei luni ale acestui an, polițiștii au depistat peste 160 de persoane care s-au urcat la volan după ce s-au drogat. Cazurile descoperite în doar trei luni sunt mai multe comparativ cu un întreg an.

Cei dependenţi ştiu bine în câte necazuri te pot împinge drogurile. Cristina este dependentă de heroină de 20 de ani.

– Prima dată mi-a plăcut senzaţia. Eram moleşită, nu mă mai interesa de nimic, dormeam pe mine. Eram foarte pasivă!

Citeste si...  TREI TINERI ARSI IN COLECTIV: NU STIAM CA SUNT ATATIA OAMENI BUNI!

Cum este să conduci drogat – pericol mortal
Experţii spun că felul în care conduce un şofer drogat este asemănător cu cel al unui şofer care a consumat alcool.

Sorin Ene, pilot profesionist: „Apar tulburări de comportament, factori negativi, cum ar fi: nu mai distingem bine culorile semaforului. Ești tentat ca și consumator de droguri, la volan, să mergi cu viteza foarte mare pentru că totul în jurul tău ți se pare că se mișca foarte lent.”

Bogdan Gheorghe, medic la Agenția Națională Antidrog: „S-a identificat faptul că mai mult de 90% dintre respondenți au confirmat că au consumat alcool și au condus mașina și 12% au consumat droguri și s-au urcat la volan. Canabisul este cel mai consumat drog urmat de psihoactive, celebrele etnobotanice.”

La nivel naţional, doar 3.000 de consumatori au primit ajutor, anul trecut, iar în Capitală, dintr-un total de 10.000 de consumatori activi.

Bogdan Oproiu, comisar Direcția Rutieră: „Persoanele care conduc sub influența substanțelor interzise produc accidente rutiere. De cele mai multe ori ele sunt soldate cu victime şi urmări deosebit de grave.”

În perioada următoare, poliţia rutieră va achiziţiona noi teste antidrog. În plus, Agenţia Naţională Antidrog va organiza vara aceasta cursuri speciale pentru poliţiştii de la Brigada Autostrăzi.