Poliţia din Marea Britanie a arestat peste 70 de activişti
Featured, International

Poliţia din Marea Britanie a arestat peste 70 de activişti ai mişcării ecologiste

Poliţia din Marea Britanie a arestat, sâmbătă, peste 70 de activişti ai mişcării ecologiste Extinction Rebellion care au blocat accesul la două tipografii, perturbând distribuirea unor jurnale naţionale, relatează AP.

Extinction Rebellion a acţionat la tipografii din Broxbourne şi Knowsley, ambele aflate în proprietatea News Corp. a lui Rupert Murdoch.

Zeci de protestatari s-au legat de camioane şi de schele din bambus pentru a bloca accesul la tipografii. La tipografiile respective sunt tipărite The Sun, The Times, Daily Telegraph, Daily Mail şi Financial Times.

Ecologiştii au explicat că au decis să împiedice distribuirea ziarelor pentru a expune “eşecul acestor corporaţii în ceea ce priveşte relatarea corectă a urgenţei ecologice şi manipularea constantă de către acestea a adevărului în scop personal şi politic”.

Poliţia din Marea Britanie a intrat în forță la tipografia din Broxbourne si au fost arestate 42 de persoane, iar la cea din Knowsley au fost arestate 30 de persoane.


blank