Politic, Stiri

Politeţuri politice între foştii lideri USL

Preşedintele PSD, premierul Victor Ponta, şi fostul preşedinte liberal, Crin Antonescu, au fost protagoniştii unui episod mai puţin obişnuit în peisajul politic din România. 
 
senat_agenda_ro_46988500
Victor Ponta a citat, luni, după şedinţa coaliţiei, din Crin Antonescu, el spunându-le jurnaliştilor că îi este dor de acesta.
 
”«Cu ce vă pot ajuta?», cum zicea Crin…”, le-a spus Ponta jurnaliştilor care îl aşteptau să facă declaraţii după şedinţa coaliţiei.
 
Întrebat de jurnalişti dacă îi e dor de Crin Antonescu, Ponta a răspuns afirmativ. ”Da, mi-e dor de Crin. Citez de el şi …de asta. El zicea, nu?,”«Cu ce vă pot ajuta» ?”, a spus Ponta, conform Mediafax.
 
Într-un moment deja rar de expunere publică, Crin Antonescu a vorbit cu jurnaliştii din Parlament şi a explicat că declaraţia lui Victor Ponta este dovada că acesta este „un sentimental”. 
 
E un sentimental, se vede treaba. Nu glumiţi pe seama unor asemenea oameni. Dintre ei se recrutează marii poeţi, marii artişti, poate se descurcă mai greu în realitate, dar au imaginaţia bogată, au un suflet mare şi ne fac viaţa mai frumoasă. 
 
Întrebat dacă Victor Ponta i-a făcut viaţa mai frumoasă timp de trei ani, Antonescu a răspuns scurt: „Să nu intrăm în detalii”.
 
De asemenea, întrebat ce îi urează fostului preşedinte, Ion Iliescu, al cărui zi de naştere este pe 3 martie, Antonescu a explicat că nu face diferenţe.
 
„Ce urez oricărui om care împlineşte o vârstă. Să fie sănătos şi să dea, câtă vreme trăieşte, ce e mai bun din el. asta e urarea mea, dar ce face fiecare cu ea, nu mai e treaba mea.”
 
Antonescu a comentat şi nominalizarea lui Eduard Hellvig la şefia SRI.
 
„Eu cred că este o numire bună. Nici nu aş putea crede altceva, din moment ce timp de patru, cinci ani, domnul Hellvig a fost cel mai arpopiat colaborator al meu. Nu este o misiune deloc uşoară, este o experienţă nouă şi pentru domnul Hellvig, dar din toate datele pe care le am la îndemână, am raţiuni să fiu optimist. În orice caz, îl votez. Nu sunt chiar atât de bătrân să dau sfaturi cuiva care se duce să conducă SRI. Nu am nicio experienţă în conducerea SRI, deci nu pot da sfaturi, dar la fel ca lui Iliescu, îi urez la fel, să fie sănătos şi să dea din el tot ce e mai bun.”
 
Legat de retragerea din viaţa politică, Antonescu a explicat că îşi menţine declaraţia: „Da, îmi menţin intenţia, este o intenţie frumoasă şi merită menţinută”. 
 
Întrebat dacă există şansa ca Traian Băsescu să umple golul lăsat în urmă de el, Antonescu a explicat că Traian Băsescu nu demonstrează nimic altceva decât că este „o ruşine”. 
 
„Domnul Băsescu este, încă o dată o spun, probabil că acum o văd şi cei mai înverşunaţi susţinători, o ruşine. Şi dacă stau să mă gândesc…cum poate dormi linişti numai când vede ce se întâmplă cu biata Monica Ridzi? Îmi este peste mână fie să şi glumesc despre domnul Băsescu”
blank