Poietul Mircea Dinescu, disident al regimului comunist și una dintre figurile Revoluției din 1989, spune că la 30 de ani de la evenimentul care a adus libertate românilor, societatea trăiește în continuare între tragic și comic. Evenimentele zilei de sâmbătă, când președintele țării a fost reînvestit, pentru un al doilea mandat, ca o culme a exercițiului democratic adus de Revoluție, iar evenimentele de comemorare a eroilor au dat naștere unui incident: Gelu Voican Voiculescu, figură contestată, a fost lovit cu o cârjă în cap de un revoluționar.

Mircea Dinescu, despre societatea românească:

„Din păcate, trăim în continuare între tragic și comic în România. Acest ciudat Institut al Revoluției e unic în lume, că probabil nici francezii nu au făcut vreun institut al Revoluției de la ’48, nici românii n-au prea făcut asemenea institute pe vremea lui Nicolae Bălcescu. Povestea de astăzi, cu acel concert, e absolut jalnică, pentru că numai la popoarele păgâne, când moare cineva, se țopăie, se dansează și la comemorarea morților iarăși se trage un dans și o chiuitură și o veselie. Ar fi trebuit puțin respect, evident, într-o zi în care foarte mulți oameni își plâng morții și în care se oficiază slujbe la morminte, să vii să tragi seara un concert și să chiuie lumea și să țopăie e ridicol. O dată.

Pe urmă, povestea asta cu Voican, sărmanul, care a fost lovit de un domn cu o cârjă în cap, iarăși are ceva tragic și comic. Sigur că eu sunt împotriva violenței, structural, dar faptul că acești domni se afișează cu atâta nonșalanță și cu tupeu și, iarăși, fiind datori să arate că ei au făcut ce au făcut atunci în decembrie, este de-a dreptul, încă o dată, și comic, și tragic. Nu poți să trăiești toată viața din faptul că ai avut curajul să ieși două zile pe stradă și să strigi Jos Ceaușescu.

Mircea Dinescu, despre societatea românească:

Nu trebuiau să existe carnete de revoluționar
În mod normal, acele carnete de revoluționar nu trebuiau a fi date nimănui, pentru că în decembrie au ieșit milioane de oameni pe străzi și au strigat Jos Ceaușescu și când Ceaușescu era încă la balcon în București. Toți acești oameni ar fi trebuit să aibă carnet de revoluționar, nu să selecteze băieții cum au selectat: unii și-au plătit carnetul de revoluționar prin doi martori falși sau mai puțin falși.

Toată povestea seamănă cu povestea ilegaliștilor de pe vremea comunismului, când a devenit o clasă dintr-asta privilegiată de bătrâni ilegaliști care au lipit în tinerețe afișe cu Karl Marx pe zidul Prefecturii capitaliste din București. Și atunci au beneficiat de pensii mari, de locuințe în cartierul Primăverii, de gratuități cu avionul și tramvaiul. Cam așa au făcut și ăștia după ’89: și-au tras această poveste cu carnetul de revoluționar, pe urmă au făcut acest institut care nu-și are absolut niciun rost.

Mircea Dinescu, despre societatea românească:

Dacă ar fi fost de-adevăratelea, ar fi trebuit institutul ăsta să spună domnule, cine a tras totuși în decembrie 1989 în oameni? Încă ne jucăm de-a uite popa, nu e popa, cu tot soiul de povești jalnice făcute ba de foști securiști, ba de istorici de-ăștia de trei lulele care povestesc că în decembrie au venit niște flăcăi zdraveni din Moldova noastră de peste Prut, care luptaseră în Vietnam, și cu niște steaguri cu cui în vârful steagului au înțepat populația și așa a căzut Ceaușescu. E un istoric, nu mai știu cum dracului îl cheamă, nici nu vreau să-l pomenesc. Un tip penibil, de altfel.

Marile teme care ar trebui discutate în aceste zile
Marile teme (care ar trebui discutate zilele acestea) sunt următoarele, dacă vreți să le enumăr. Una dintre aceste teme e că noi n-am știut ce să facem cu libertatea noastră după 89, ca dovadă evenimentele ce se întâmplă chiar astăzi: un președinte care e uns în Parlament în aplauzele mulțimii, în stradă un rănit al Revoluției îi dă cu o cârjă în cap lui Voican Voiculescu, huiduiturile… Trăim în lumi paralele.

Pe de altă parte, sigur că e tema ce-am făcut noi cu capitalismul de după comunism, că nici Marx n-a prevăzut că după comunism va urma o perioadă în care capitalismul va fi construit de activiști de partid din eșalonul 2 sau din primul eșalon și din securiști, nu? Că ăsta-i capitalismul românesc. Nu numai în România, de altfel. Și în Rusia s-a întâmplat la fel: oligarhii ruși au apărut tot așa, pe acest fundal de amorțire a comunismului.

Pe de altă parte, nu trebuie să ignorăm nici faptul că foarte mulți anticomuniști au apărut după căderea comunismului! Am ascultat la radio nenumărați oameni cum au fost ei curajoși și înainte de 1989. Eu nu prea am văzut, îmi pare rău să vă spun, n-a existat solidaritate în România, pentru că în afara unei băbuțe curajoase de la Cluj, a unui tânăr scriitor de la Iași și a altor doi-trei oameni din orășele mai mici sau mai mari și a unui poet nebun cum am fost eu… Că pentru mine Revoluția n-a început pe 22 decembrie. Eu pe 17 martie am publicat – ca să mă dau mare și eu cu această ocazie, cum tot soiul de imbecili zic că eu m-am prefăcut la Revoluție. Păi eu nu m-am prefăcut. Când l-am înjurat pe Ceaușescu, pe 17 martie, în revista Liberation, când mi-a apărut acel interviu. Și dup-aia încă vreo trei-patru interviuri în ziare germane, după care am fost arestat la domiciliu. N-am vrut pentru asta nici carnet de revoluționar, nu mi-a dat niciun președinte nici Steaua României pe piept, cum au dat unor securiști, unor lichele, în fine, n-am vrut nimic. Dar nici să falsificăm istoria.

Citeste si...  Indicele ROBOR continuă să scadă la mai multe categorii. Ce se întâmplă cu CREDITELE românilor?

Tinerii de azi nu înțeleg nimic. În primul rând, că nu se uită la televizor tineretul nostru progresist sau care se uită nu înțeleg: ce, i-a dat unul cu o cârjă în cap unui moș dintr-ăsta cu barbă albă, poate a crezut că-i Moș Crăciun care venea cu sacul plin cu povești despre Revoluție a adăugat Mircea Dinescu.

Istoria recentă noi o ignorăm, de fapt. Tineretul nostru nu știe că în 89 exista numai o singură televiziune parțial coloră, o oră cu Ceaușescu colorat și o oră alb-negru tot despre el, dar mă rog, cu „realizărili”. Pare un banc, așa.

Nu știu că la 9 seara se stingea lumina în România peste tot, și-n spitale, care aveau mici generatoare să facă unele operații.

Nu știu că era mâncarea pe cartelă. Nu știu că se dărâmau satele și n-a mai apucat nea Nicu să le dărâme pe toate.

Răniții de la Timișoara au fost împușcați în spital
Și nici nu știu că cea mai mare crimă din secolul XX o consider, din toată lumea, ce s-a întâmplat la Timișoara nu cu cei care au avut curajul și au murit ca niște eroi pe stradă, ci cu răniții din spital, care au fost împușcați. Adică crimă mai odioasă ca asta, să împuști niște oameni internați la spital, care au fost vizitați de soții sau copii la spital și au venit a doua zi și au văzut că au dispărut. De ce? Pentru că Ceaușescu voia să ascundă toate cadavrele din Timișoara, să nu rămână nici măcar răniți și să spună: domnule, niște golani, niște unguri, niște nenorociți au spart vitrine și au fugit în străinătate, asta era teoria. Or, ăștia au fost împușcați pe patul de spital, fiind răniți, și n-a avut niciun doctor curajul să iasă atunci în stradă sau să se sinucidă ca un japonez, să-și facă harakiri, pentru că n-am mai auzit pe lume să fie omorâți niște oameni răniți în picior sau mâini, torace, cum erau ei, și care să fie duși la București să fie preschimbați în cenușă. Asta este crima din Timișoara. Lumea nu mai vorbește de ea. Vorbește că s-a dat o lovitură de stat.

Mircea Dinescu, despre societatea românească:

Iliescu, după părerea mea, n-a împușcat pe nimeni în decembrie 1989, era o brambureală, nu știa nici el ce se întâmplă. Iliescu a venit la televizor abia la o oră după ce m-a văzut pe mine și pe Caramitru și s-a dus în alt studio decât eram noi, printre altele. Faptul că a apărut el sigur că i-a domolit probabil pe acei iubitori de Ceaușescu care erau dispuși să lupte, să-l aducă. Chiar nimeni nu l-a iubit pe Ceaușescu în țara asta înainte de 89? Au fost cel puțin un milion de oameni care au profitat de sistemul ăla, de la prim-secretari, secretari II, III, IV, V, VI, de la directori de întreprinderi, și femeile de serviciu de la Gospodăria de Partid, șoferi, toată acea structură care a beneficiat din plin de sistemul ăla – ăia l-au iubit și ar fi vrut să-l aducă înapoi, nu?

Cine avea arme înainte de 89? Scriitorii? N-aveam mașini de scris. Noi trebuia să mergem în fiecare an la Miliție să vadă un tablagiu acolo că batem caracterul literelor, să ni-l pună la dosar, să nu cumva să scriem manifeste la mașina de scris.

Cine avea? Armata care a tras în decembrie la Timișoara, Securitatea care s-a infiltrat printre mulțime și le-a tras câte un glonț în ceafă, activiști de partid care au fost și ei înarmați în acele zile.

 Mircea Dinescu dar nimeni n-a cercetat cu adevărat.

Păi șeful procesului lui Iliescu, ăla care îl condamnă pe Iliescu e procurorul ăla care nu-i lăsa pe cei care înjurau la Ceaușescu să iasă din pușcărie. A fost procurorul Republicii noastre până acuma, sub Iohannis.

Deci, haideți să vorbim de toate aceste lucruri, să le luăm așa, pe îndelete, nu doar să ne dăm acum că suntem anticomuniști!”

ion iliescu , mircea dinescu , revolutia din 1989 , gelu voican voiculescu ,30 de ani de la revolutie , institutul revolutiei